Drept administrativ. Vol. II. Ed. 3 | Dana Apostol Tofan

13437_7063_prd.jpgEditorul: ”Lucrarea urmăreşte o abordare simplă, simplificată şi sistematizată a instituţiilor fundamentale care se studiază, de regulă, la disciplina Drept administrativ. într-un anumit sens, propunem studenţilor, tuturor celor interesaţi de lămurirea unor probleme legate de sfera dreptului administrativ şi ştiinţei administraţiei o „prezentare atipică” a unor simple note de curs. Faţă de metoda tradiţională de redactare a manualelor, concepute de regulă sub forma unor lucrări structurate în părţi sau titluri, capitole, paragrafe, secţiuni etc., această lucrare are în vedere o modalitate diferită de abordare a acestei discipline, din dorinţa de a facilita accesul la informaţie, printr-o prezentare cât mai sintetică şi la obiect a instituţiei analizate.
Prima ediţie a lucrării a apărut în anul 2004, pentru ca 5 ani mai târziu să fie publicată ediţia a 2-a.

Despre ediţia a 3-a
Noua ediţie a cursului de Drept administrativ. Volumul II presupune nu doar o actualizare a doctrinei, legislaţiei şi jurisprudenţei privitoare la cele patru mari instituţii ale disciplinei abordate, ci şi o regândire a structurii, în principal, din considerente didactice. Astfel, pornind de la premisa că instituţia contenciosului administrativ este fundamental legată de teoria actului administrativ am introdus prelegerile referitoare la această instituţie în continuarea celor consacrate actului administrativ, dintre care ultima presupune o privire specială acordată contractului administrativ. Pe de o parte, teoria generală a actului administrativ este actualizată cu noile informaţii din doctrină, unele raportate la evoluţia practicii administrative, dar şi jurisprudenţiale în materie, iar, pe de altă parte, instituţia contenciosului administrativ – chintesenţa dreptului administrativ ca ramură fundamentală a dreptului public – este abordată ţinând cont de cele mai recente modificări legislative datorate atât intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi chiar modificărilor ulterioare ale acestuia, cât şi practicii dezvoltate deja în aplicarea sa.

Elementul de noutate
Există nu puţine lucrări similare pe piaţă, dar unicitatea acestui manual consacrat Dreptului administrativ constă în faptul că la sfârşitul fiecărei prelegeri (câte una pentru care fiecare săptămână de curs pe parcursul unui an universitar), sub titlul Repere bibliografice se află o listă consistentă, la zi, cu tratate, monografii, lucrări, studii, articole în care sunt analizate, dezvoltate, problemele dezbătute în cadrul prelegerii respective. Citările în conţinutul acestora sunt menţionate la sfârşitul fiecărei idei preluate, astfel că nu apar note de subsol. Toate reperele bibliografice pot fi utilizate în vederea documentării pentru elaborarea unor lucrări de licenţă, lucrări de disertaţie, dar şi a unor teze de doctorat.

Din cuprins
– teoria generală a actului administrativ: definiţie, trăsături, clasificare, condiţii de valabilitate, efecte juridice, suspendarea şi revocarea, anularea şi inexistenţa
– contractele administrative
– noţiuni fundamentale privind contenciosul administrativ
– condiţiile acţiunii directe în contencios administrativ
– teoria domeniului public şi delimitarea acestuia de domeniul privat
– corelaţia proprietate publică – domeniu public
– răspunderea administrativă: administrativ-disciplinară, administrativ-contravenţională şi administrativ-patrimonială

Puncte forte
– abordare simplă, simplificată şi sistematizată a instituţiilor fundamentale
– actualizarea legislaţiei pe care se fundamentează doctrina
– raportarea analizei la elemente din practica statală a ultimilor ani
– 28 de prelegeri structurate pe subtitluri ce permit identificarea tematicii puse în discuţie
– referinţe bibliografice specifice fiecărei prelegeri.”