Editorul: “Lucrarea este structurată în două părți, prima reunind aspecte teoretice relevante pentru organele de cercetare penală, iar cea de-a doua este practică, cuprinzând aproximativ 200 de formulare și modele de urmărire penală și acte procesuale. Demersul autorului este motivat de dorința de a oferi un îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie, dar și de a veni în sprijinul organelor de cercetare penală sau avocaților care activează în domeniul penal, prin sistematizarea pe capitole a celor mai uzuale formulare și acte procesuale.
Despre ediția 5
Ediția 5 aduce numeroase elemente noi, unele de mare complexitate. Sunt prezentate soluțiile jurisprudențiale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor probleme de drept sau recursuri în interesul legii) sau de Curtea Constituțională, precum și jurisprudența recentă a instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea noilor coduri penale.
Formularele și modelele
Inspirate din practica judiciară a organelor de cercetare penală ale Poliției și Parchetului, acestea reprezintă un punct de plecare pentru practicieni. Cu siguranță, pot fi îmbunătățite, modificate și adaptate specificului activității fiecărei unități de poliție și parchet. Se poate considera că nu există un formular/model perfect pentru întocmirea unui act, legea prevăzând doar elementele obligatorii pe care acesta trebuie să le cuprindă, precum și forma acestuia.
Din cuprins
- aspecte teoretice privind sesizarea organelor de urmărire penală și verificarea competenței, probele și procedeele probatorii, citarea și mandatul de aducere, măsurile preventive, procedurile speciale
- formulare și modele inspirate din practica judiciară
- aproximativ 200 de formulare și modele de urmărire penală și acte procedurale și procesuale
- bibliografie atent selectată pentru aprofundarea aspectelor teoretice
Puncte forte
- lucrare realizată integral în baza prevederilor noilor Coduri penale
- au fost avute în vedere ultimele decizii ale instanței de contencios constituțional (DCC nr. 244 din 6 aprilie 2017, DCC nr. 17 din 17 ianuarie 2017, DCC nr. 102 din 6 martie 2018, DCC nr. 87 din 13 februarie 2019, DCC nr. 55 din 4 februarie 2020) și ale instanței supreme, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 7 din 2 martie 2016, Decizia nr. 21 din 11 octombrie 2016) și Completul competent să judece recursul în interesul legii (Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019, Decizia nr. 15 din 20 mai 2019)
- cele mai uzuale formulare și acte procesuale sistematizate pe capitole
- îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie
- formularele sunt inspirate din practica judiciară a organelor de cercetare penală ale Poliției și Parchetului
- instrument de lucru pentru organele judiciare sau avocații care activează în domeniul penal
- index alfabetic bogat.”