Editorul: ”Constantele sau permanențele dreptului exprimă, în esență, ceea ce este mereu, întotdeauna, permanent, prezent în existenţa și evoluția fenomenului juridic. Nu numai teoria generală a dreptului, dar şi diferite ramuri ale dreptului s-au preocupat de problematica constantelor dreptului.
Întregul parcurs istoric al evoluției legislației muncii scoate în evidenţă, la fel ca și în alte ramuri de drept, că – dincolo de orânduirile sociale – există anumite constante ale dreptului muncii. Ele sunt constituite din acele reguli de drept care s-au regăsit în realitatea juridică a diferitelor orânduiri sociale .
Reprezintă constante ale dreptului muncii în primul rând principiile specifice acestei ramuri de drept, la care se adaugă: raportul juridic de muncă, adică relația socială reglementată de norme juridice proprii dreptului muncii; contractul de muncă, care constituie sub forma manifestărilor sale, contracte colective şi contracte individuale de muncă, figura centrală a dreptului muncii; timpul de muncă şi timpul de odihnă; răspunderea specifică dreptului muncii; jurisdicţia muncii etc.
Prin identificarea sau stabilirea unor constante sau permanențe în dreptul muncii trebuie să se înțeleagă nu existenţa unor identități juridice în sensul că ar exista norme, instituții, legislații etc. identice pentru toate statele sau toate etapele istorice de evoluție a dreptului, ci mai degrabă trăsături esențiale, comune ale dreptului muncii indiferent de conținutul şi forma concret națională.”