Raluca Bercea: “În celebrul său Dicţionar al ideilor primite de-a gata, Flaubert scrie despre drept [le droit] – ca şi despre „clarobscur”, „infinitezimal” sau „contralto” – on ne sait pas ce que c’est. Or, dacă, în absenţa unor substantive pe care le-ar determina, adjectivele din această enumerare ar putea admite vălul de imprecizie care le acoperă sensul, cu greu ne-am aştepta ca un domeniu cu coerenţa remarcabilă a dreptului să fie obiect al unei ignoranţe cvasigenerale.
Şi, totuşi, ermetismul dreptului, a cărui puritate ar reprezenta per se o „calitate”, este întreţinut de una dintre convenţiile cele mai puternice ale doctrinei, al cărei ochi, lucind omniprezent, precum cel al poetului, cu „uitătură indiscretă între pagine de op”, veghează (şi) la menţinerea intangibilităţii domeniului:
„Cum priveşte biologul goangele la microscop
Heisenberg grăia cu minte că nu-i chip a cerceta
Fenomene subatomici fără a le-nfluenţa.
La fel eu, de vreu o lume vie să o ticluiesc
Nice voie am vreodată nici s-ating nici să privesc”.
Împotriva acestui ermetism militează colecţia de faţă. Alegând să scrie „De-a dreptul”, autorii textelor publicate sub acest titlu general îşi asumă răspicat gestul ridicării vălurilor care le acoperă disciplina, al denunţării convenţiilor, neavând, totuşi, pretenţia că relevă Dreptul, ci scriind despre acesta, o poziţie relativistă, dar nu mai puţin angajantă (în fond, „Nici un story nu se leagă de nu crezi în adevăru-i”).”
Cuprins
Trecutul ca prezent
Raluca Bercea
Despre frumuseţea dreptului (Valori, idei și mentalități în drept, de la 1918 la 2018)
Dan-Adrian Cărămidariu
Dreptul și economia de piață: un secol de căutări, derive și neîmpliniri
Lucian Bercea
Între două lumi: o perspectivă non-ficţională asupra contractului
Andreea Verteş-Olteanu
Creşterea şi descreşterea valorii intimităţii
Lavinia Tec
Familia în 1918 versus familia în 2018
Diana Ionescu
Cultura procesual penală în România ultimilor 100 de ani. Spre următorii 100
Cristina Nicorici
O perspectivă asupra insultei şi calomniei de la 1918 până la 2018
Prezentul ca viitor
Alexandra Mercescu
Dezuniversalizând lumea, culturalizând dreptul
Adina Buciuman
Teoria dreptului, între ştiinţă şi dogmatică
Diana Botău
Prin Oglindă, în partea nevăzută a dreptului
Florentin Ţuca
Femeie însărcinată sau persoană însărcinată?… Despre criza limbajului politic şi juridic contemporan
Dan Claudiu Dănişor
Inflaţia normativă – o schimbare de paradigmă
Ovidiu Podaru
Jurisprudenţa unitară – deziderat suprem sau … mitralieră de ciuruit justiţiabili?
Manuel Guţan
Constituționalismul tendențial – o constantă a evoluției constituționale românești ante- și postcomuniste
Diana Dănişor
Metafora vulnerabilităţii în drept