Mircea Dutu: “Din initiativa si cu sustinerea conducerii de azi a Baroului Bucuresti, publicam o noua editie, cea de a II-a, cu unele adaugiri, a Istoriei Baroului din Bucuresti, ca un semn de pretuire a trecutului profesiei si de marcare a Centenarului Marii Uniri (1918), la infaptuirea careia avocatii au adus o contributie importanta.
Se doreste a se readuce, astfel, in memoria slujitorilor barei, cu precadere a tinerilor care imbratiseaza aceasta nobila profesie, repere ale traditiilor nationale in domeniu, spre cunoasterea unei remarcabile pagini de istorie judiciara si nationala, importanta in construirea si afirmarea culturii profesionale si sublinierea apartenentei nationale. 

Desi atat de des utilizat si reprezentand o „institutie” atat de respectata din toate timpurile si pretutindeni, termenul barou este arareori definit in dictionare si, respectiv, inteles in adevaratele sale sensuri. 
Intr-un articol din Gazeta tribunalelor (de vineri, 31 ianuarie 1864) gasim urmatoarele explicatii: „Barou se numeste locul in jurul parchetului, inchis printr-o bara de lemn unde sant bancile advocatilor ce au a discuta si a apara o cauza. Acest cuvant se intrebuinteaza si in intelesul de ordinul avocatilor. Baroul este pentru avocati ceea ce in antichitate era tribuna pentru oratorii Romei. El este campul unde se dezvaluie toata puterea elocintei judiciare spre a face sa triumfe justitia si adevarul” (D.C. Heraclide).”