Timpul de lucru. Ghid de jurisprudență națională | Răzvan Anghel

Editorul: “Lucrarea are structura unui ghid de jurisprudenţă naţională în care sunt prezentate soluţii jurisprudenţiale diverse la probleme privind organizarea timpului de muncă, sistematizate pe categorii de reglementări şi activităţi, evidenţiind, acolo unde este cazul, existenţa unei jurisprudenţe neunitare, atunci când ponderea soluţiilor diferite identificate este relativ apropriată sau există chiar mai mult de două soluţii; acolo unde, din hotărârile identificate, s-a conturat o opinie majoritară şi doar izolat soluţii diferite, s-a optat pentru identificarea acestora din urmă drept jurisprudenţă divergentă.

Formula unui ghid de jurisprudenţă naţională permite ilustrarea dezvoltării noţiunii de timp de lucru în practica instanţelor din România şi din alte state membre ale UE sub influenţa jurisprudenţei CJUE, proces care implică şi soluţii divergente până la cristalizarea unor soluţii unitare.

Lucrarea conţine comentarii comune unui grup de hotărâri, structurate în funcţie de probleme de drept recurente în domeniul foarte fluid şi într-o continuă evoluţie al organizării timpului de lucru; aceste comentarii au drept scop clarificarea unor chestiuni teoretice, de principiu, în raport de prevederile directivelor privind timpul de lucru şi jurisprudenţa CJUE, de natură a permite o analiză aprofundată a jurisprudenţei prezentate.

În sfârşit, pentru a constitui un instrument uşor de folosit, cuprinde şi reglementările relevante, dar şi elemente grafice care să permită identificarea mai facilă a informaţiei.”