Fragment: “„Atleti! Atleti!” aud ca prin vis. Sar din pat și mă  duc la fereastră. Grupuri colorate și gălăgioase de suporteri, cu steaguri  alb-roșii și albastre, scandează numele „plăpumarilor”. Îi văd pe faleză, la Estoril, în  dimineața primei mele finale europene. M-aș vrea între ei, fericit să fiu alături de idolii ajunși în finală. „Atleti! Atleti!”… Suporterul… Omul fără de care sportul este de neconceput. Ce grozav îl descrie Marcelo Bielsa: „Am trăit o perioadă în Mexic și am cunoscut un basc care fusese exilat. Exilul te îndepărtează de rădăcini, e extrem de dureros, iar el devenise un specialist al suferinței. L-am întrebat:

– Care e lucrul cel mai important pentru om?

Mi-a răspuns:

– Să fie iubit fără condiții.

Acesta este suporterul. Te iubește și nu-ți cere nimic în schimb. Recompensa nu mărește legătură afectivă. Nu contează nici măcar succesul. Însă industria, ceea ce este astăzi fotbalul, a uitat fanul. Ar trebui să roșească de rușine.”