Spovedania unui avocat | Marian Nazat

Marian Nazat: „Procesul penal este, în cele din urmă, o ceremonie. Cu public, cu precise reguli, cu încărcătură emoţională, ca orice spectacol. Planificată în zile anume, nu oricând. Dar ceremonie este și corida. Taurul este scos din <<celulă>> şi aruncat în arenă pentru a fi ucis. Ritualic, nu orișicum. Nu la fel se petrec lucrurile și cu inculpatul împins din temniță în sala de judecată? Orizontul de așteptare, starea de tensiune sunt pregătite cu migală, scenariul n-are fisuri.

Lumea simte mirosul de sânge și se dezlănţuie. Îl vrea mort pe animalul din ce în ce mai furios, atâțat cu premeditare. Campaniile mediatice seamănă întru totul cu tropăitul spectatorilor strânşi șă admire arta toreadorului. În arena judiciară, judecătorul îl încolțeşte pe taur cu întrebări măiastre ori răuvoitoare, îl poartă dintr-un termen în altul, nu înainte ca picadorii și banderilierii să întărâte sălbăticiunea. Primii sunt poliţiştii, iar ultimii, procurorii. În grumazul nădușit al taurului sunt înfipte harpoane cu fâșii ticolore de hârtie. Ordonanțe, rezoluţii, rechizitoriul. I se pregătește sacrificarea. Mandatul de arestare e scris. Matadorul, înarmat cu sabia și muleta, îl ademeneste într-un dans funebru. Legea și autoritatea sunt sabia și muleta judecătorului. La sfârșit, toreadorul se ridică în vârful picioarelor şi-i aplică lovitura fatală. La rădăcina coarnelor. Sentința e gata! Tribunele aclamă, fluieră excitate, pe nisipul înroșit se aruncă monede. Arar, taurul însângerat iese biruitor. Lumea e în delir şi vrea doar spectacol, nu dreptate! Barbarie? Nicidecum! Coridă… sau justiţie.

Ca să-l parafrazez pe Octavian Paler, fiecare zi de proces (coridă, în text) e o zi de doliu pentru demnitatea umană. Până și robele actorilor care conduc cortegiul sunt negre. Se oficiază o înmormântare, nu o renaștere. Un eșuat pe promontoriul actului originar este plimbat în vaierul mulțimii pe ultimul drum al libertății. La capăt, îl aşteaptă carcera. Dezumanizarea. Un moment de reculegere, vă rog, un semen de-al nostru n-a reușit să rămână om! Sau findcă este prea om, și de aceea slab, a ales recluziunea? Cine e în măsură să răspundă?

Chiar, n-ar fi cazul ca și <<toreadorii>> coridei cu oameni să fie înveștmântaţi în <<straie de lumină>>? Asemenea celor adevărați, antrenaţi să ucidă regulamentar taurul din arenă. Așa, ei n-ar mai aduce cu nişte ciocli tocmiţi să privegheze eșecul libertăţii individuale.”