Dreptul muncii. Legislație internă și internațională. Doctrină și jurisprudență. Curs universitar | Radu Răzvan Popescu

Copyright by UJMAG.ro

Editorul: ”Dreptul muncii reprezinta o ramura a dreptului cu o dinamica extraordinara, cauzata atat de factori obiectivi, dar si subiectivi, legislatia muncii modificandu-se, in ultima perioada intr-un ritm alert.

In prezent, dreptul muncii se afla la o rascruce de drumuri, modificarile survenite, atat la nivel national, cat si european, schimband radical viziunea asupra acestei materii. Astfel, Codul muncii a mers in directia flexibilizarii raporturilor de munca, ca urmare a strategiei implementate la nivelul Uniunii Europene, iar pe viitor, se doreste modificarea acesteia din mers si impunerea unui nou concept, respectiv mobication – care pune accent pe mobilitatea si educarea lucratorilor.

Jurisprudenta europeana in materie sociala din ultimul timp a condus si la modificarea legislatiei nationale, Legea nr.12/2015 fiind un exemplu in acest sens.

Totodata, intrarea in vigoare a celor 4 coduri – civil, de procedura civila, penal si de procedura penala, intr-un timp relativ scurt, influenteaza in mod direct si creeaza o noua perspectiva asupra raporturilor de munca.

Toate acestea tin cont de schimbarile survenite la nivel european atat in plan economic, cat si in planul politicii sociale adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Acest curs, fara a avea pretentii exhaustive, abordeaza institutiile fundamentale ale dreptului muncii, punand accent, pe de o parte, pe latura practica, cuprinzand studii de caz, atat din jurisprudenta interna, cat si a UE, modele de formulare necesare profesionistilor in solutionarea litigiilor de munca, iar pe de alta parte, adresandu-se studentilor, masteranzilor, cercetatorilor in domeniu, urmareste doctrina relevanta, dar, mai ales, legislatia europeana si interna.”