Editorul: ”(Re)unificarea dreptului privat este o necesitate istorică ce poate fi întârziată, dar nu evitată.
În momentul codificării dreptului comercial și al transformării sale dintr-un drept de clasă (ius mercatorum) într-un drept al comerțului (ius mercaturæ), soarta sa a fost pecetluită, dreptul comercial fiind anexat și subordonat dreptului civil (Thaller), pierzându-și definitiv autonomia oricum relativă, astfel încât distincția dintre obligațiile civile și cele comerciale a devenit doar una pur formală, arbitrară, fără o bază reală, substanțială: „Actul de comerț tipic nu există” (Bolaffio).
Noul Cod civil a desăvârșit unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale, pecetluind destinul dreptului comercial modern (codificat). Murind, dreptul comercial și-a celebrat propriul triumf (Ascarelli, Roppo).
Lucrarea Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale constituie prima analiză – istorică, teoretică și practică – aprofundată și sistematică a apariției, expansiunii și extincțiunii dreptului comercial modern român, din momentul codificării sale în veacul al XIX-lea și până în momentul desăvârșirii unificării dreptului obligațiilor în secolul al XX-lea, prin Noul Cod civil.
Ca structură, lucrarea este compusă din două părți principale: prima este dedicată regimului obligațiilor civile și comerciale în sistemul Codului civil din 1864 și al Codului de comerț din 1887; a doua este dedicată regimului unitar al dreptului obligațiilor în sistemul Noului Cod civil din 2009.
După 1 octombrie 2011 nu se mai poate deloc vorbi de drept comercial ca drept autonom din punct de vedere legislativ și nici ca drept autonom din punct de vedere științific și didactic (administrativ). Și dacă unii autori mai vorbesc, scriu și/sau predau „noul” drept comercial, nu înseamnă că acesta și există. Dimpotrivă, între „noul” drept comercial și dreptul aplicabil activităților economice și altor activități profesionale nu este vorba, în realitate, de nicio legătură conceptuală și nici de existența vreunei filiații genetice ori de altă natură. Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale nu doar repune în discuție diviziunea dreptului privat și distincția dintre acesta și dreptul public, ci provoacă și schimbarea organizării judiciare, unificarea competenței jurisdicționale și a procedurii de judecată a litigiilor dintre profesioniști și/sau neprofesioniști, determinând, totodată, schimbări majore, profunde, în cadrul sistemului însuși al științelor juridice și, mai ales, în formarea și structura disciplinelor din învățământul juridic românesc, care trebuie nu numai refondate, ci și reamenajate, reconstruite și, astfel, revitalizate.
Lucrarea Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale se adresează deopotrivă teoreticienilor și practicienilor dreptului, masteranzilor și doctoranzilor, inclusiv studenților în drept care doresc să aprofundeze cunoștințele în materia obligațiilor și contractelor, dar și pe cele aparținând teoriei generale a dreptului în general și a dreptului civil în particular.”
Pentru a cumpăra această carte, click aici.