Editura: „Studiul dreptului civil este, în esenţă, studiul elementelor raportului juridic civil (Gh. Beleiu), iar primul element al raportului juridic îl constituie subiectele acestui raport, adică persoanele fizice sau persoanele juridice între care se stabileşte acest raport şi care sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul acestui raport.
În mod tradiţional, studiul instituţiilor dreptului civil debutează, în mod firesc, cu materia persoanelor, i.e. cu studiul subiectelor raporturilor de drept civil, deoarece, aşa cum excelent se arată în celebrele Instituţii ale împăratului Iustinianus, <<nu se poate cunoaşte dreptul dacă nu cunoaştem persoanele pentru al căror folos el a fost statornicit>> (Iustiniani Institutiones, II, 12 in fine), iar Hominum causa omne ius constitutum est (Hermogenianus). Celelalte instituţii civile (familia, bunurile, actul juridic, faptul juridic, răspunderea, moștenirea și liberalitățile, creațiile intelectuale, întreprinderea, publicitatea, apărarea drepturilor subiective civile) se studiază, de regulă, după însuşirea materiei persoanelor.
Prezentul manual, conceput şi elaborat în lumina Noului Cod civil şi a Noului Cod de procedură civilă, a fost integral revăzut și adăugit din perspectiva Legii nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative, inclusiv Codul civil și Codul de procedură civilă.
Manualul se adresează în primul rând studenţilor noştri, dar și altor specialiști ai dreptului, teoreticieni și practicieni, urmând, în mod riguros, tematica cursului de <<Drept civil. Persoanele>> (anul I licenţă) din cadrul noului plan de învățământ aprobat în 2022 de către Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, care, la rândul său, urmează structura noii Cărţi I (Despre persoane) a Codului civil, însă această lucrare răspunde, în egală măsură, cerinţelor disciplinei <<Drept civil. Persoanele>> din cadrul planurilor de învăţământ superior agreate de celelalte facultăţi de drept din învăţământul juridic de stat şi privat, fiind, aşadar, în principiu, compatibilă cu aceste planuri.”