Aspecte introductive: ”Dacă influenţa dreptului Uniunii europene se manifestă astăzi aproape în privinţa fiecărui sector al dreptului, dreptul internaţional privat nu face excepţie: pe de o parte, dreptul Uniunii europene cenzurează aplicarea oricărei norme naţionale ce reprezintă o restricţie în calea libertăţii de circulaţie, indiferent de mecanismul de drept internaţional privat care stă la baza acestei aplicări; pe de altă parte, fiind utilizate pentru realizarea unor obiective specifice constricţiei europene, metodele dreptului internaţional privat cunosc modificări semnificative atât cu privire la structura lor, cât şi cu privire la funcţiile pe care sunt chemate să le îndeplinească.

Interacţiunea dintre dreptul Uniunii europene şi dreptul internaţional privat se resimte cu o acuitate particulară în domeniul imperativităţii; teza noastră este plasată pe acest  teren şi ea urmăreşte să surprindă amploarea transformărilor la care este supusă tehnica legilor de poliţie (legi cunoscute şi sub denumirea de norme de aplicaţie imediată, norme de aplicaţie necesară sau norme internaţional imperative) în urma acestei interacţiuni.

Conform lui Ph. Francescakis, autorul care a pus pentru prima dată în evidenţă în doctrina franceză existenţa legilor de poliţie, acestea sunt „norme a căror respectare este considerată necesară pentru salvgardarea organizării sociale, politice şi economice a unui stat; caracterul lor distinctiv reiese din această idee de organizare”. În afară de aspectul finalist astfel reflectat, legile de poliţie se particularizează şi printr-un aspect formal important: ele intervin indiferent de sistemul juridic desemnat de regula de conflict, încă înainte de punerea în aplicare a acestei reguli de conflict, şi reflectă interesul pe care îl are un stat în a aplica legea sa într-un domeniu în care se apreciază că recursul la o lege străină nu trebuie admis. Numeroase legislaţii străine şi texte internaţionale recunosc în mod explicit existenţa legilor de poliţie, tehnica fiind consacrată în prezent şi de legiuitorul român în cadrul art. 2566 NCC.

Influenţa europeană în materie se manifestă pe două mari planuri. Primul est acela al categoriei (sau al sferei de cuprindere a) legilor de poliţie: numeroase norme având o origine europeană pot pretinde acest statut, ceea ce impune clarificarea atât a criteriilor de identificare a legilor de poliţie (europene), cât şi a regulilor de articulare, în sânul sistemelor de drept din statele membre, a unor legi de poliţie având sursă diferită (naţională sau europeană). Cel de-al doilea plan al acestei influenţe este acela al punerii în aplicare a legilor de poliţie: luarea în considerare a principiilor de liberă circulaţie în Uniune, precum şi intervenţia specifică a legiuitorului european în domeniul dreptului internaţional privat aduc modificări semnificative în ceea ce priveşte condiţiile de intervenţie a acestor norme, ridicând inclusiv problema supravieţuirii lor ca metodă în statele membre.

Cele două planuri şi problematica aferentă lor au fost avute în vedere atât în orientarea cercetării, cât şi cu ocazia delimitării celor două mari părţi în care este divizată teza: influenţa dreptului Uniunii europene asupra categoriei (I), respectiv asupra punerii în aplicare a legilor de poliţie (II).”