Drept constituțional și instituții politice. Ed. 3 | Gheorghe Iancu

13081_6780_prd.jpgEditorul:Cursul de Drept constituţional şi instituţii politice se constituie într-o analiză aprofundată a tuturor instituţiilor juridice ale dreptului constituţional şi instituţiilor politice, privite ca jus, grupate în două materii, şi anume: prima – Dreptul constituţional şi cea de-a doua – Instituţiile politice.

Despre ediţia 3
Necesitatea unei noi ediţii a cursului de a fost impusă de evoluţia legislaţiei în domeniu şi de acumulările doctrinare. Totodată, s-a impus restructurarea şi completarea lucrării cu un nou titlu, Titlul XVII, care cuprinde aspecte generale privind sistemul electoral. De asemenea, au fost inserate în lucrare ample referinţe cu privire la ultimele decizii ale Curţii Constituţionale.

Din cuprins
– teoria constituţiei
– instituţia cetăţeniei
– drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
– teoria puterii şi a statului
– partidele politice
– analiza instituţiilor politice ale statului, precum: parlamentul, guvernul, şeful statului
– jurisdicţia constituţională.

Puncte forte
– toate instituţiile juridice ale dreptului constituţional şi ale instituţiilor politice sunt examinate şi analizate în contextul jurisprudenţei jurisdicţiilor constituţionale române şi ale altor state
– abordare interdisciplinară cu referiri la ştiinţele de ramură
– ample referinţe bibliografice.”