„În anul 2007 s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veșnice (16 martie 1957) a lui Constantin Brâncuși și 100 de ani de când marele sculptor român a creat primele sale opere revoluționare sau capodopere din tinerețe: Rugăciunea (1907) și Sărutul (1907), părăsind sculptura clasică și academică, imitare a naturii, pentru a inaugura arta modernă, printr-o <<uriașă cotitură plastică>>” (C. Zărnescu).

„Despre lucrarea lui Brâncuși din 1907 numită <<Rugăciunea>> s-a spus că ea reprezintă <<punctul de plecare al artei moderne>>” (V.G. Paleolog).

„În mod paradoxal, Constantin Brâncuși realizează această nouă orientare printr-o valorificare a artei populare arhaice eternizând semnificații profunde, <<esențe>> sau <<forme-cheie>> ale existenței omului și universului, după cum spunea el însuși.

Tot în anul 2007 s-au împlinit 70 de ani de când cel ce a fost numit <<țăranul-demiurg>>, <<prințul-țăran>> sau <<profetul artei moderne>> a supravegheat personal, în 1937, lucrările de execuție și amplasare a celor 47 de componente ale Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit, lucrări finalizate, inaugurate și sfințite în 1938 în prezența sa. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu rămâne cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuși și cea mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit și materie, credință și artă, arhaic și modern, timp și veșnicie.

Se cuvine, deci, ca în acest an, la trecerea a peste 50 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși, ca tăcută trecere prin poarta iubirii eterne în lumina fără de sfârșit, să evidențiem mai intens prezența credinței și spiritualității creștin-ortodoxe în viața și opera sa, mai ales că lucrările realizate și numite de el: Rugăciunea (1907) și Coloana fără sfârșit (1937) au fost comandate de către creștini ortodocși pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după expunerea lor în public capodopere ale sculpturii funerare a secolului al XX-lea.

În cele ce urmează vom evidenţia prezenţa spiritualităţii creștin-ortodoxe în viaţa și opera lui Constantin Brâncuși, folosind, într-o formă restructurată și îmbogăţită, textul prelegerii <<Materia sculptată – epifanie a luminii Creatorului. Spiritualitate ortodoxă în opera lui Brâncuși>>, susţinută în data de 14 ianuarie 2006, la Universitatea de Arte <<George Enescu>> din Iași, după ce ni s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al acestei Universităţi, fapt pentru care-i rămânem profund recunoscător.

Dorim ca publicarea acestui text, acum sub un titlu nou: <<Brâncuși – sculptor creștin ortodox>>, să fie în același timp un omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor român, de mult timp intrat în lumina marilor artiști ai umanităţii, și un apel la o cunoaștere mai amplă și mai profundă a semnificaţiilor spirituale cuprinse în opera artistică a acestui fiu credincios și înţelept al Bisericii Ortodoxe Române, care a făcut cunoscute la nivel mondial valenţe nebănuite ale sufletului românesc.” (Preafericitul Părinte Patriarh Daniel)