Urmările trecutului. Anii 1990-2008-2014-2022 și consecințe | Simona M. Vrăbiescu Kleckner

Autoarea: Contemplând lungul meu trecut, mi-am dat seama că sunt pe acest pământ de aproape un veac și martoră la multe aspecte istorice și politice. (…)

Deoarece cursul vieții mele a fost afectat de politică, în 1990 am simțit nevoia și datoria de a activa în favoarea României – militând printre altele pentru revenirea Monarhiei, retragerea Armatei a XIV-a din Transnistria – în cadrul Ad-Hoc Committee for Romanian Democracy (ACORD – Comitetul Ad-Hoc pentru Organizarea Democrației în România), care a fost în principiu înființat cu aprobarea MS Regelui Mihai și oficializat într-o adunare a comunității românești desfășurată la New York sub auspiciile ASR Principesa Margareta. (…)

Prezentul eseu (…) s-a născut în 2021, (…) din cauza prelungirii prevederilor luate contra epidemiei COVID, deci având o activitate socială redusă și timp de a gândi cauzele actuale ale socializării Americii, începută în 2009 de Președintele Barack Obama, întreruptă de Președintele Donald Trump și continuată de Președintele Joe Biden (…) m-au interesat evenimentele istorice de după 1989, documentându-mă asupra politicii celor șase președinți americani, spre a-mi da seama cum de am ajuns la conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina, cu America preluând un rol de proxy în acest caz, transformat în război pe teren ucrainean.

(…) Amintesc că la colaborarea NATO cu OSCE din 1996, atunci ar fi putut să fie un bun semnal de apropiere a Rusiei de NATO, dacă ea nu ar fi dorit dreptul de veto, neacceptat de ceilalți membri. Atunci, unii au fost de părere că a fost pierdută ocazia de către Comunitatea Euro-Atlantică, deoarece Rusia anilor 1990 dorea să atragă NATO către Est, dar aplicarea acestei formule a rămas pentru altă dată.
Și, ținând seama că trecutul are întotdeauna urmări ce influențează prezentul, amintesc speculația politică asemănătoare cu intențiile Președintelui W. Clinton, susținând că alta ar fi fost astăzi situația geopolitică dacă Federația Rusă ar fi fost sprijinită de G.W. Bush în vederea admiterii în NATO, justificat de cererea lui V. Putin, cât și bazat pe existența, din 2002, a NATO-Rusia Council, având un oficiu la Moscova.

(…) Multe lucruri s-au schimbat de când am sosit, în 1966, în America.
De exemplu, cine putea să-și închipuie ca soarta să-mi dea zile să apuc ca Biserica Ortodoxă să revină în Federația Rusă, în timp ce bisericile din America să înceapă a se goli, unele dintre ele transformându-se în lăcașuri pentru Satana?!

Silviu Neguț: Orice eseu sau carte ieșite din pana Distinsei Doamne Simona Maria Vrăbiescu Kleckner este un adevărat și binevenit eveniment, o mare bucurie a sufletului, așa cum este și cea de față. (…)
Ca o paranteză amintesc faptul că există destui alți semeni ai noștri în aceeași condiție fizică dar care nu au avut sau nu au curajul și talentul Doamnei cu o viață de roman, de la normator pe un șantier al Sovconstrucții (cunoscătorii înțeleg) de la Alexeni – Ialomița, datorită originii nesănătoase (fiică de boier, deși era licențiată în drept), la directoarea uneia dintre cele mai mari și importante biblioteci din America, Biblioteca Juridică ONU de la New York, plus alte poziții relevante. Are o vivacitate ieșită din comun, o putere de muncă, inclusiv intelectuală și o memorie demne de invidiat. Poți să nu fii întru-totul de acord cu ceea ce spune, dar nu poți să nu fii de acord cum spune, argumentația pe care o folosește, vehiculând surse și personalități dintre cele mai variate, consacrate, din lumea istorică, politică și geopolitică a planetei, cu accentul pe cei americani, vest-europeni și români. (…) Excelentă cunoscătoare a fenomenului politic american pe viu (în cei 58 de ani cât a trăit acolo), nu din auzite, Doamna Vrăbiescu ne face să înțelegem mai bine și nuanțat politicienii americani, dincolo de anumite etichete deja puse și propagate, să apreciem mai corect și nuanțat rotația republicană – democrată la putere și a modului de percepție a acesteia de către adepții sau nu ai unui anumit partid (și a orientării acestuia), aspecte, de regulă, neelucidate de mass-media. Deși republicană convinsă și declarată, se dovedește obiectivă atunci când analizează pe fiecare dintre cei care s-au succedat la conducerea Statelor Unite după evenimentele din 1989 din Europa Centrală și de Est. O declară deschis, vorbind de “cei cu o politică pozitivă față de evenimente unice și importante după 1989, adică R. Nixon, W. Clinton, R. Reagan și D. Trump, și cei cu una negativă, G.H. și G.W. Bush, B. Obama și J. Biden”. (Prefața volumului)

Sorin Roșca Stănescu: Simona Vrăbiescu Kleckner, o forță a naturii. Un nume de referință pe plan național și internațional, cu o experiență extrem de vastă la activ. O activistă născută. Nu făcută. Iar această ultimă lucrare analitică, pe care a conceput-o și o semnează, în ciuda dimensiunii analizei reduse, se transformă, instantaneu, într-o operă de referință. (Postfața volumului – “O analiză marca Simona Maria Vrăbiescu Kleckner”)

Provenită dintr-o familie bună – pentru comuniști extrem de rea – Mona Vrăbiescu Kleckner s-a simțit izgonită din imperiului răului. Și s-a refugiat acolo unde credea că se află imperiul binelui. În Statele Unite. Unde a făcut o impresionantă carieră. După decenii întregi de experiență, de studii aprofundate, după mai multe cărți de analiză pe care le-a scris, cărți de mare succes, se prezintă astăzi în fața concetățenilor ei din România cu o uluitoare sinteză. O sinteză despre toate administrațiile americane din 1989 până în prezent (…) o radiografie severă, necruțătoare chiar (…) o analiză făcută de un fel de chirurg al politicii americane, literalmente cu efect de bisturiu. O disecție necruțătoare, dar și nepărtinitoare, a tuturor administrațiilor americane. (…)

Vom afla de la Mona Vrăbiescu Kleckner cum administrațiile de la Washington s-au străduit să răspundă unor provocări majore generate de principalii săi rivali, Rusia și China, acompaniați de aliați pe care i-au avut și îi au. Au răspuns întotdeauna în mod adecvat administrațiile americane? Sau au comis erori, intenționate sau neintenționate, dar care au avut și au urmări grave, pentru că au generat mișcări dezordonate în plăcile tectonice ale politicii mondiale? De multe ori răspunsul la asemenea întrebări este dureros. Și sugerează că dacă există un imperiu al răului, nu este obligatoriu să existe și un imperiu al binelui. Tocmai de aceea, titlul acestei cărți este pe cât de sintetic, pe atât de sugestiv (…) O carte fascinantă, dar în același timp periculoasă, ca o peliculă de gheață relativ subțire pe care Mona Kleckner patinează cu măiestrie. (“Alternativa la imperiul răului” – CorectNews, 27 septembrie 2023)

Marius Ghilezan: Cartea urmașei boierilor olteni, Simona Vrăbiescu Kleckner (…), produce cititorilor șocul relevării adevărului despre decăderea democrației americane, spre comunismul socialist-progresist.

Emigrată în 1965 în America, autoarea face o analiză geopolitică, bazată pe dovezi, despre eșecul succesiv al administrațiilor în relația cu Rusia și China. (…)

Lucrarea este extrem de condensată. Cuprinde și surprinde ipostaze deloc plăcute administrațiilor americane succesive. Cartea putea purta titlul “ansamblul marilor ratări geopolitice ale SUA”.

Deși prigonită de comuniști, lăsată să moară de foame de către sovromiști, [autoarea] vede lucid și nu gândește sectar, asemenea profitorilor atlantismului. Poți să cauți cu lumânarea, nu găsești vreo lozincă, doar judecăți de valoare, cu detonare rapidă.

“Rusia, după dezmembrarea URSS și formarea Federației Ruse, nu a fost încurajată sau ajutată, cum ar fi trebuit, ci, dimpotrivă, a fost ignorată, astfel, în loc ca America să câștige un aliat, aceasta a transformat-o într-un dușman, acum aliat cu China – ambele contra Americii” – este doar un exemplu din șirul lung de asumții curajoase, într-o mare de fricoși. (“Cronica prăbușirii Americii în socialismul-progresist” – “România Liberă”, 2 octombrie 2023)

* Cartea a apărut în luna septembrie 2023 la București, în regia autoarei, fiind publicată inițial pe portalul JURIDICE.ro, în perioada 28 iunie – 18 august 2023, într-un foileton cuprinzând 10 episoade.

Imaginile de mai sus sunt de la evenimentul lansării volumului ce a avut loc miercuri, 27 septembrie a.c., începând cu ora 18:00, la Hotelul “Sheraton” din București (Calea Dorobanți nr. 5-7), Sala “Colorado” (et. 1), în prezența autoarei și a unui numeros și select public.