Editorul: “Pentru recuperarea funcției naturale a Casației civile sau despre posibilitatea unei reforme imposibile Asigurarea justiției cazului concret nu este scopul ultim al Casației, ci al curților de apel (P. Calamandrei). Într-adevăr, dacă funcția naturală și esențială a recursului în casație este de a asigura unitatea dreptului obiectiv, în vederea aplicării lui uniforme, atunci nu există drept la recurs, legiuitorul fiind suveran a reglementa nu numai accesul, ci și condițiile de exercitare și de judecare a acestuia, iar instanța supremă nu ar trebui să se pronunțe decât în chestiunile de principiu și în cele în care este chemată să facă jurisprudență prin dezvoltarea dreptului.
Mergând pe această linie, Noul Cod de procedură civilă a reglementat recursul în casație ca pe o cale extraordinară de atac, cu scopul îndeplinirii funcției sale normative, de asigurare a interpretării și aplicării uniforme a legii (tutela ius constitutionis), ținând seama de rolul constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție și de specificul incontestabil al acestei căi de atac.
Pornind de la originea Casației civile, urmărind evoluția acestei instituții originale timp de peste două secole și semnalând profunda ei criză, prezenta lucrare încearcă să demonstreze că depășirea crizei actuale a Casației reclamă o reformă radicală, generală și completă a justiției civile (și nu numai civile), ceea ce este însă imposibil de realizat în absența unei voințe politice ferme și a schimbării mentalității întregii comunități juridice românești.”