Editura: „Piața de capital este un domeniu foarte prietenos cu utilizatorii finali, cu investitorii in instrumente financiare. Aceștia sunt rasfațați cu informații extinse garantate legal, cu multiple masuri și mecanisme de protecție explicate prin prospecte, documente, reguli și politici. Tranzacționarea in sine este facila și accesibila. Perspectiva este total diferita din unghiul participanților profesioniști la piața de capital. Sistemul extins de autorizare și, in general, efortul de conformitate cu normele pieței de capital sunt unele semnificative.
Juriștii sunt cei mai solicitați pentru cuprinderea intregului material normativ și prezentarea comprehensibila a acestuia celorlalți profesioniști ai pieței de capital. Daca pentru agenți/consultanți/brokeri mecanismele folosite urmeaza algoritmi sau „manuale de utilizare” ce permit o manuire limitata a masei normative, efortul juridic nu poate fi decat integrator. Interpretarea actelor legislației primare și secundare a pieței de capital nu poate fi decat sistematica. Acest efort face din dreptul pieței de capital un domeniu aproape ezoteric. Necesitatea unei sistematizari a instituțiilor juridice și a reglementarilor speciale devine necesara pentru facilitarea studiului dreptului pieței de capital.”