Editorul: ”Prezenta lucrare se adresează, în principal, studenților facultăților de Drept, cu scopul de a le asigura bibliografia minimă necesară pentru pregătirea lor inițială în domeniul artei oratorice.
Desigur că lucrarea poate fi consultată și de către studenții altor facultăți – de științe politice și administrative, de științe ale comunicării etc. Ea poate fi utilă și anumitor categorii profesionale – avocați, consilieri juridici, magistrați etc. Îi poate interesa chiar pe… politicieni, cărora le este dedicat un capitol distinct, precum și pe orice altă persoană.
Cititorii se vor amuza cu aforisme, catrene, epigrame și pamflete despre avocați, oameni politici, magistrați. Dar, se vor întrista luând cunoștința de erorile judiciare comise în procesele prezentate în ultima parte a lucrării.
Oratoria se realizează și se desăvârșește prin cuvânt, prin vorbire. Toți oamenii vorbesc, cuvântul fiind o caracteristică umană. Dar, în timp ce unii ne încântă și ne captivează (fie ei oratori sau nu), alții, din contră, „ne cad greu în a-i auzi” (Dimitrie Gusti).
Esența artei oratorice; se referă la:
– discurs, obiectul acesteia;
– orator (avocați și oameni politici), subiectul ei;
– plastica oratorică, adică la modul în care oratorul își expune discursul și se prezintă în fața auditorului.
Sunt avute în vedere, în mod special, două categorii de discurs: discursul juridic și anume pledoaria, instrumentul de acțiune al avocaților, și discursul politic, instrumentul de acțiune al politicienilor. Ca urmare, se fac referiri substanțiale, pozitive și negative, la cele două categorii de oratori (misiunea și rolul lor, laude și critici la care au fost și sunt supuși).
În capitolul intitulat Plastica oratorică sunt prezentate aspecte cu privire la: limbajul gestual, armonia mișcărilor, vocea oratorului (dicție, pronunție, intonație, ticuri verbale), umorul și comunicarea (gluma, ironia, zâmbetul), fizicul și îmbrăcămintea oratorului, roba avocatului.
Ultima parte este consacrată unor procese celebre din istoria omenirii și a țării noastre în care s-au înregistrat grave și triste erori judiciare (ale lui Socrate, Iisus, Ioana D’Arc, Caragiale-Caion, Ceaușescu).
Sperăm astfel că, prin diversitatea și ineditul informațiilor îngemănate în prezenta lucrare, punem la dispoziția celor interesați un instrument de pregătire și formare profesională, dar, totodată, și unul de relaxare și reflecție…”
