Editorul: “În 2019 se împlinesc 100 de ani de la primele alegeri generale organizate în România, bazate pe votul universal. Noul Parlament ales în noiembrie 1919 este cel care, la sfârșitul lunii decembrie 1919, votează în ambele Camere, în unanimitate, Legile pentru ratificarea unirii Regatului României cu Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș. Acest moment istoric are o multiplă semnificație: unirea tuturor teritoriilor românești sub un singur stat, introducerea votului universal pentru bărbați și începutul unei noi etape în dezvoltarea și consolidarea instituțiilor democratice ale României Mari.
Privind retrospectiv în istorie, din perspectiva evoluției dreptului de vot, vom constata însă, că de-a lungul vremii, România a folosit diferite sisteme electorale în procesul de selecție a reprezentanților națiunii în autoritățile publice și că o lungă perioadă de timp dreptul de vot a fost unul cenzitar.
Deși în 1918 România adoptă legile privind votul universal, abia în anul 1946 România a instituit pe deplin universalitatea votului, acordând drept de vot și femeilor.
Pe lângă analiza actelor normative din domeniul electoral care s-au succedat în ultimii 100 de ani în România, lucrarea conține și o selecție a celor mai importante acte normative care au reglementat dreptul de vot al românilor.

Din cuprins

• Începuturile sistemului electoral modern (1831-1866)
• Sistemul electoral în perioada monarhiei constituţionale (1866-1947)
• Sistemul electoral în România comunistă
• Sistemul electoral în România postcomunistă
• Evoluția legislației electorale – extrase din acte normative

Puncte forte

• cuprinde analiza actelor normative din domeniul electoral care s-au succedat în România odată cu începuturile sistemului electoral modern;
• selecție din cele mai importante acte normative care au reglementat dreptul de vot al românilor;
• caracter interdisciplinar.”