Editorul: ”Înfăptuirea României Mari a avut ca premisă esențială afirmarea principiului naționalităților drept normă fundamentală a organizării internaționale și ca bază definitorie actele de exercitare a dreptului la autodeterminare – din 27 martie/9 aprilie de la Chișinău, 14/28 noiembrie din Cernăuți și 18 noiembrie/1 decembrie 1918 de la Alba Iulia –, de către românii din ținuturile rămase în afara României moderne fondată la 1859 și recunoscute internațional prin tratatele de pace de la Paris și împrejurimi din 1919-1920.
Fundamentele instituțional-juridice ale consolidării operei astfel desăvârșite au fost, înainte de toate, unificarea legislativă, unitatea înfăptuirii justiției în limba română, crearea marii universități naționale (prin „romanizarea” și integrarea celor din Cluj și Cernăuți), consolidarea rolului Academiei Române ca for cultural al românilor de pretutindeni, construirea unei reprezentative științe a dreptului și culturi juridice românești și desfășurarea în acest sens a unei cercetări științifice pertinente și substanțiale. Acești piloni originari ai statului național unitar român continuă și astăzi a constitui reperele fundamentale ale dezvoltării națiunii române într-o Europă a integrării și o lume a globalizării.”