Editorul: “Importanta cartii funciare intr-un stat de drept este reflectata in necesitatea respectarii principiului securitatii juridice si in incurajarea circulatiei juridice a imobilelor, ceea ce conduce la stabilitatea, dar si la dezvoltarea relatiilor sociale, economice, juridice etc.
Atat prevederile Legii nr. 7/1996, cat si dispozitiile nou-introduse prin Codul civil din 2009 sunt susceptibile de interpretari si aplicari diferite, ceea ce conduce in final la exprimarea unor opinii doctrinare distincte, dar si la adoptarea unor solutii neunitare in jurisprudenta. In acest context, a aparut necesara adunarea intr-o culegere de practica judiciara a unor cazuri concrete si diversificate din activitatea instantelor judecatoresti, la nivelul intregii tari, care sa fie explicate prin prisma noilor dispozitii care reglementeaza publicitatea imobiliara.
Situatiile prezentate, structurate in raport de principiile cartii funciare, de tipul inscrierilor in cartea funciara si de actiunile de carte funciara, permit observarea prin comparatie a vechilor si noilor reguli, astfel incat asimilarea actualei legislatii sa se realizeze mult mai facil, fiind precizate solutiile mentinute si subliniate modificarile intervenite.
In acelasi timp, autorul a inteles sa expuna, din punctul de vedere al practicianului, note aprobative sau critice pentru fiecare speta selectata, aducand un plus in argumentarea sau in combaterea solutiei adoptate de instanta judecatoreasca investita cu litigiul respectiv si subliniind problema de drept ridicata in fiecare caz in parte.”