1,011 citiri

Protejarea creațiilor intelectuale. Mecanisme de drept privat | Alin Speriusi-Vlad

13435_7061_prd.jpgEditorul: ”Lucrarea analizează creaţia intelectuală ca şi bun incorporal prin raportarea permanentă a dispoziţiilor noului Cod civil la legislaţia specială şi viceversa. Premisa de la care pleacă acest studiu este că dreptul proprietăţii intelectuale formează un domeniu unitar de studiu, diferenţele dintre dreptul de autor şi proprietatea industrială fiind neesenţiale, pe plan conceptual, acest ansamblu unitar făcând parte (dintotdeauna) din dreptul civil. De aceea, legislaţia specială, oricât de specifică ar fi, trebuie în permanenţă, analizată, interpretată şi (până la urmă) înţeleasă prin raportarea la normele, regulile şi principiile dreptului civil astfel cum se regăsesc ele (astăzi) în noul Cod civil.

Noutate absolută
Este singura lucrare care analizează creaţiile intelectuale şi drepturile asupra acestora prin prisma reglementării bunurilor incorporale din noul Cod civil. Pentru prima dată sunt identificate şi descrise condiţii generale de protecţie pentru toate creaţiile intelectuale (opere, invenţii, mărci etc.). Dintr-o perspectivă totalmente nouă este analizată protecţia drepturilor din acest domeniu pe plan procesual, fiind abandonate teoriile clasice asupra acţiunii în contrafacere.

Viziunea autorului
De la începutul cercetării am intuit că proprietatea intelectuală este un domeniu de studiu care depăşeşte limitele textului de lege a multitudinii reglementărilor speciale şi că se integrează întrutotul în ramura dreptului civil, atât înainte cât şi după apariţia noului Cod civil. Creaţiile intelectuale sunt, pe de o parte, cea mai larg răspândită categorie de bunuri incorporale, dar au totuşi anumite trăsături specifice. Spre exemplu creaţiile intelectuale, chiar dacă există din cele mai vechi timpuri, ajung să fie pe deplin recunoscute ca bunuri susceptibile de a intra în circuitul civil, doar în perioada revoluţiei industriale. Bunurile incorporale ca şi categorie juridică erau recunoscute de dreptul roman, care, totuşi, nu proteja juridic creaţia intelectuală propriu zisă. Specificul creaţiilor intelectuale ca şi bunuri incorporale este dat, tocmai, de contextul în care ele au ajuns să fie recunoscute şi care justifică şi astăzi protecţia lor juridică, respectiv încurajarea creativităţii umane şi a îmbogăţirii (continue) a patrimoniului universal al cunoaşterii. Din acest motiv doar o creaţiei intelectuală care este unică, utilă şi aparţine unui autor poate să intre în circuitul civil şi să conducă la naşterea obligaţiei propter rem specifică acestui domeniu, mai precis obligaţia de a nu replica suportul material care încorporează creaţia intelectuală. Aceasta (creaţia), din chiar momentul „naşterii” are vocaţia de a intra în domeniul public, traseul acesteia fiind suspendat pe perioadă de timp determinată, doar în cazul instituiri unui titlu de protecţie juridică. Parcursul creaţiei intelectuale spre domeniul public este inevitabil şi ireversibil. Odată intrată în domeniul public, creaţia intelectuală nu mai poate fi apropriată, neputându-se constitui şi exercita, în mod obiectiv, drepturi exclusive asupra ei, indiferent de prevederile legale. Acesta este elementul specific al creaţiilor intelectuale şi al drepturilor recunoscute asupra acestora, care le diferenţiază de celelalte bunuri incorporale.”