Drept penal. Partea generală. Conform noului Cod penal. Ed. 2 | Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan

13386_7012_prd.jpgEditorul: ”Lucrarea analizează instituţiile juridice fundamentale ale Părţii generale a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009), având la bază nu numai o cercetare ştiinţifică a acestora, dar şi vasta experienţă a primului autor ca practician al dreptului penal.
Pentru a veni în sprijinul absolvenţilor facultăţilor de drept care doresc să urmeze cariera de judecător sau procuror, autorii au avut în vedere şi tematica concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, analizând detaliat fiecare instituţie şi prezentând exemple din practica judiciară.

Despre Ediţia 2
Necesitatea unei noi ediţii a fost determinată de soluţiile jurisprudenţiale pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor probleme de drept sau recursuri în interesul legii) sau de Curtea Constituţională, precum şi de jurisprudenţa recentă a instanţelor naţionale în interpretarea şi aplicarea noului Cod penal.

Recomandare
Pentru o analiză completă a problematicii cu privire la dreptul penal recomandăm consultarea lucrării de faţă împreună cu Drept penal. Partea specială. Conform Noului Cod penal.

Din cuprins
– aplicarea legii penale în timp şi spaţiu
– fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale
– caracterul penal şi cauzele care fac posibilă înlăturarea acestuia
– prescripţia răspunderii penale în cazul persoanei juridice
– efectele circumstanţelor agravante asupra pedepselor principale
– concursul între cauzele modificatoare de pedeapsă
– prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
– aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice

Puncte forte
– urmează tematica concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii
– cuprinde soluţiile jurisprudenţiale ale instanţelor naţionale, cât şi deciziile pronunţate recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor probleme de drept, precum Decizia nr. 6/2015, Decizia nr. 13/2015, Decizia nr. 3/2015, Decizia nr. 5/2014, Decizia nr. 15/2015, Decizia nr. 10/2015, Decizia nr. 12/2015, sau Deciziile de neconstituţionalitate ale Curţii Constituţionale, cum ar fi Decizia nr. 11/2015, Decizia nr. 508/2014
– prezintă unele chestiuni controversate în materie şi opinii de o valoare incontestabilă
– limbaj clar, logic şi concis
– ample referinţe bibliografice.”