Autorul: “Înaltul funcţionar public este o noţiune de dată relativ recentă atât în dreptul românesc cât şi în dreptul altor state. Motivaţia constituirii acestei categorii de funcţionari publici este de a genera profesionalism în cadrul administraţiei publice, indiferent de schimbările politice ce au loc periodic în orice stat democratic. În România, sistemul legislativ a reglementat faptul că înaltul funcţionar public realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome.

Obiectivul specific al cercetării îl constituie, pe de o parte, lămurirea înţelesului pentru care într-un stat de drept este necesară categoria înalţilor funcţionari publici, iar pe de altă parte, propunerea unor soluţii pentru atingerea acelor obiective care să asigure într-adevăr realizarea scopului înfiinţării acestei categorii

Structurată în trei părţi, având în vedere că domeniul abordat necesita referințe la bazele funcției publice, la specificul înaltului funcționar public în dreptul românesc și, totodată, la caracteristicile acestei instituții rezultând din dreptul comparat, cartea este completată cu partea de „Concluzii”, care conţine inclusiv propuneri de lege ferenda,  precum şi cu cele şase anexe care aduc informaţii detaliate, referitoare la ocuparea funcţiilor din categoria înalţilor funcţionari publici în România, în perioada 2009-2013.

Prima parte prezintă fundamentele funcţionarului public și funcţiei publice aplicabile deopotrivă înaltului funcţionar public. Se arată, astfel, că este în interesul tuturor statelor ca aparatul de stat şi implicit funcţia publică să fie gestionate de profesioniști şi să fie astfel reglementate încât exerciţiul autorităţii publice să poată fi condiţionat cât mai mult posibil în scopul evitării unor abuzuri. În cadrul acestei prime părţi este analizată evoluţia legislativă, doctrinară şi jurisprudenţială a statelor, respectiv jurisprudenţa evolutivă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un tribunal în cazul funcţionarilor publici şi se concluzionează că este necesară o protecţie completă a acestor persoane, mai ales în cazul înalţilor funcţionari publici.

De asemenea, plecând de la clasificarea legală a funcţiilor publice, se demonstrează că prefectul și subprefectul, care fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, ocupă funcţii publice de stat şi nicidecum funcţii publice teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului sau funcţii publice locale, aşa cum legislaţia de nivel secundar şi o mică parte a doctrinei arată.

Partea a doua se focalizează asupra statutului juridic al înaltului funcţionar public în dreptul românesc, iar o privire specială a fost acordată mobilităţii înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care chiar jurisprudenţa în materia înaltei funcții publice evidenţiază numeroase consecinţe ale nerespectării prevederilor legale şi, din nefericire, inclusiv carenţele prevederilor legale specifice, unele dintre acestea fiind de natură procedurală iar altele de natură substanţială. Semnalăm astfel că soluţiile instanţelor converg spre a statua faptul că autorităţile statului au aplicat în mod eronat principiul mobilităţii.

Analiza efectuată conduce la veridicitatea ideii cădoar prinrespectarea riguroasă a Statutului funcţionarilor publici se va reuşi în final crearea unei legături indestructibile între dimensiunea profesională şi cea deontologică a funcţiei publice, exercitată de diferitele persoane fizice, cu consecinţa de ansamblu a dezvoltării unei culturi instituţionale de calitate.

Această idee ne-a condus, în final, la definirea înaltului funcţionar publicca reprezentând  acea categorie de funcţionari publici, apolitici, care ocupă, prin concurs naţional, o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici, realizând managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome şi asigurând stabilitatea funcţionării autorităţii sau instituţiei publice.

În Partea a treia, referitoare la înaltul funcţionar public în dreptul comparat, analiza comparativă porneşte, pe baza studiilor elaborate de specialiști, de la diversele „modele” de înalţi funcţionari publici din statele europene, statutul juridic al acestor funcţionari, raportat la sistemele şi modalităţile de recrutare, continuă cu statutul juridic al funcţionarilor publici europeni şi accentuează, în mod special, instituţia experţilor naţionali detaşaţi la organismele şi instituţiile Uniunii Europene, fiind finalizată prin încercarea de a găsi răspunsuri la o serie de probleme actuale care vizează delimitarea influenţei politice în administraţie.

Poate problema esenţială în stabilirea unui corp superior de funcţionari publici constă în a şti în ce măsură aceştia pot fi supuşi unor influenţe politice, precum şi în a reglementa statutul lor în aşa fel încât poziţia consacrată să rămână eficientă şi stabilă.

În finalul cercetării, am apreciat că se impune o redefinire a sistemului funcţiei publice din România, inclusiv în ceea ce priveşte înalta funcţie publică, redefinire care presupune reaşezarea poziţiei juridice şi instituţionale a înalţilor funcţionari publici, reevaluarea sistemului de garanţii privind stabilitatea, neutralitatea dar şi transparenţa activităţii înalţilor funcţionari publici, consolidarea pregătirii şi asigurarea nivelului profesional al acestora, remedierea unor deficienţe legislative, precum şi codificarea domeniului.

Întregul demers conduce la ideea că instituţia înaltului funcţionar public este o instituţie a dreptului public, aflată la graniţa dintre dreptul constituţional, dreptul administrativ şi dreptul muncii, care este supusă şi unor influenţe ale mediului politic, dar care trebuie să asigure stabilitatea instituțiilor și, implicit, a statului, în momentele de schimbare a puterii politice.”

Editorul: ”Lucrarea îşi propune lămurirea înţelesului pentru care într-un stat de drept este necesară categoria înalţilor funcţionari publici şi identificarea unor soluţii pentru atingerea acelor obiective care să asigure realizarea scopului înfiinţării acestei categorii, respectiv managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome şi asigurarea stabilităţii funcţionării autorităţii sau instituţiei publice în cazul schimbării puterii  politice. Valoarea cartii este sustinuta, in egala masura, de meritele cerce¬tarii doctrinare, de raportarea acesteia la jurisprudenta instantelor nationale si europene, dar si de examenul practic pe care le inteprinde, ca un fin cunoscator al realitatii.

Avand in vedere ca este prima lucrare cu caracter monografic care este consacrata inaltei functii publice, ne exprimam bucuria ca „deschizatoare de drumuri” este prezenta carte, pe care o recomandam cu caldura si convingere tuturor celor interesati de fascinanta problematica a administratiei publice in general si a functiei publice in particular.”