Drept internaţional privat | Dan Lupaşcu, Diana Ungureanu

Andrei Săvescu: “Această carte face parte din categoria comodă a cărților care pot fi cumpărate “în orb”, adică autorii sunt atât de prestigioși încât nu există niciun risc dacă o cumperi fără să o răsfoiești. Eu am răsfoit-o totuși, ceea ce la momentul respectiv a fost o greșeală, pentru că nu-mi alocasem timp pentru citit, însă am fost captivat de discuțiile cu privire la semnificația unor noutăți aduse de Codul civil cel nou, care “a înghițit” legea nr. 105/1992, așa încât nu m-am putut abține să nu urmăresc explicațiile autorilor, foarte interesante, deși materia este foarte tehnică. Mi-a atras atenția și felul cum abordarea materiei se sprijină pe reglementările europene. Pe scurt, este reconfortant că autorii, judecători, ne dau explicații pentru care ar trebui mulți bani dacă ar proveni de la avocați. Dacă sunteți însă avocați și dați consultații de drept internațional privat, atunci această carte, sursă de soluții, trebuie ascunsă de client în biblioteca dumneavoastră…

Editorul: “Lucrarea prezintă detaliat principalele instituții juridice ale dreptului international privat român, cu trimiteri bibliografice la numeroase lucrări de specialitate române sau străine, precum și la soluții jurisprudențiale ale instanțelor naționale ori ale Curtii de Justiție de la Luxembourg. Pe lânga izvoarele interne relevante, sunt trecute în revistă și unele izvoare internaționale, cum ar fi: regulamente ale Uniunii Europene, convenții internaționale, protocoale internaționale etc. Aspectelor introductive privind aceasta disciplina le urmeaza problemele generale ale dreptului international privat, conflictele de legi în diverse materii, conflictele de jurisdictii (cu referiri inclusiv la arbitrajul international), precum si regimul strainilor în România. Lucrarea este utilă nu numai pentru studenții facultaților de drept, ci și pentru teoreticienii și practicienii dreptului.