Editura: „Cartea de față este alcătuită din texte scrise de juriști – profesori la facultăți de drept sau în care se predă dreptul, dar și practicieni ai dreptului sau observatori ai acestuia – pe marginea unor lucrări de artă vizuală. Fiecare unitate structurală a volumului cuprinde (1) un text, (2) o reproducere a lucrării de artă, realizată de artistul timișorean Ovidiu Batista, și (3) o imagine de ansamblu sau de detaliu a lucrării de artă, însoțită de o serie de identificatori.
Ocazia acestei reflecții asupra modului în care dreptul este (re)prezentat în imagini o constituie împlinirea a 30 de ani de existență a Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara.”
:: Cuprinsul