Editura: „In ultimii ani suntem cu totii, daca nu participanti activi, cel putin martori tacuti la o dezbatere tot mai intensa cu privire la relatia dintre instantele europene – Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dar, mai ales, Curtea de Justitie a Uniunii Europene – si curtile constitutionale ale unor state membre UE; o dezbatere ce se poarta in primul rand asupra limitelor de jurisdictie pentru fiecare dintre aceste paliere. Asa-zisele „conflicte” si „dialoguri” dintre CJUE si Curtile Constitutionale ale Germaniei, Poloniei (mai recent, si a Romaniei) au devenit cunoscute chiar si publicului larg, nu doar celor preocupati de drept sau stiinte politice.
Or, ca in orice dezbatere de idei, inainte de a ne lansa in propriile noastre judecati si argumentari, este foarte important sa cunoastem mai intai cadrul existent al problemei – de unde s-a plecat, in ce stadiu ne aflam acum si care sunt directiile posibile de evolutie.
Este exact ceea ce ne ofera doamna Marieta Safta in lucrarea Justitia constitutionala in Uniunea Europeana, efectuand o cartografiere succinta si destul de precisa a unei problematici altminteri nu foarte usor de descifrat, chiar si de catre specialisti. Si o face in maniera cu care ne-a obisnuit deja, adica temeinic si sistematic, furnizand cititorului accesul rapid la cele mai importante repere din legislatia, jurisprudenta si doctrina (nationala sau europeana) pe aceasta tematica.
Cartea este intitulata „note de curs”, caci este scrisa in primul rand pentru studentii facultatilor de drept. Insa ea este, de fapt, un ghid destul de comprehensiv pentru oricine doreste sa inteleaga bazele arhitecturii constitutionale europene. Iar cine doreste sa aprofundeze, poate deschide prin aceasta carte nenumarate „usi” catre o bibliografie neasteptat de bogata si interesanta.
Cat priveste posibilele directii de evolutie ale acestei dezbateri, autoarea nu identifica decat una singura, fundamentata pe urmatoarele concepte: cooperare, echilibru, dialog si consolidare. Oricat de dificile ni se par aceste deziderate si greu de atins intr-o Europa atat de diversa, orice fiinta civilizata va admite ca ele merita toate eforturile noastre. Pentru ca alternativa la cooperare si dialog nu este indiferenta, ci este conflictul, de multe ori in forma lui cea mai acuta si distructiva – razboiul. Adica exact ceea ce vedem astazi chiar la granitele Uniunii Europene.”
Autoarea: „Realizarea unei lucrări cu tema Justiția Constituțională în Uniunea Europeană este un proiect de suflet, iar prezenta ediție este primul pas în realizarea lui. Spun acest lucru întrucât, în aproape 20 de ani de practică a justiției constituționale, am fost permanent în contact cu evoluțiile în domeniu la nivel național, european și internațional, am asistat la ”nașterea” unor structuri de cooperare a curților constituționale sau la consolidarea lor, precum și la dezbateri pe temele arzătoare ale justiției constituționale, ce marchează spațiul constituțional, indiferent de meridian și bazin de civilizație juridică.
În această primă abordare, destinată mai ales studenților de la Programul de Master având ca obiect studiul Dreptului Uniunii Europene, am fixat câteva repere de legislație, jurisprudență și doctrină pentru a le pune la îndemână un instrument de orientare în universul din ce în ce mai complex al justiției în Uniunea Europeană. Orice construcție debutează cu fixarea unor repere, a unei temelii, iar lucrarea de față este temelia pentru o abordare mai complexă, detaliată, a modului în care este organizată și funcționează justiția în general și justiția constituțională în special, în statele membre ale Uniunii Europene. Cred că așa cum Dreptul Constituțional al Uniunii Europene s-a profilat în timp ca disciplină de sine stătătoare, prezentă, cu această titulatură, în programele de studii ale Universităților europene, inclusiv în România, la fel Justiția constituțională în Uniunea Europeană se va contura ca disciplină distinctă, reflectând integrarea din ce în ce mai profundă a justiției europene și consecințele sale în planul protecției drepturilor fundamentale și consolidării statului de drept.
Multumesc Echipei JNext pentru semnalarea lucrării! Mult succes, energie și inițiativă pentru dezvoltarea de proiecte adresate studenților!”