Editorul: “Comentariul Codului de procedură penală are drept punct de plecare textul noului Cod de procedură penală și al Legii de punere în aplicare a acestuia și oferă cititorului informația necesară pentru a putea înțelege, interpreta și aplica noua legislație procesual penală.

Structura comentariilor, care cuprind atât interpretarea textului, cu explicații de ordin teoretic, cât și clarificări privind modul de aplicare a normelor, cu soluții de ordin practic, este astfel concepută încât să prezinte o maximă utilitate nu doar pentru orientarea cititorului, ci și pentru promovarea unor direcții corecte și coerente în plan legislativ și jurisprudențial.

La realizarea acestei lucrări au contribuit juriști recunoscuți pentru calitățile lor profesionale și științifice, membri ai Comisiei de elaborare a Proiectului noului Cod de procedură penală și/sau ai Comisiei de elaborare a Proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, efortul lor fiind de a pune la dispoziție un ghid care să conțină răspunsuri imediate, clare și relevante, întemeiate pe solide explicații teoretice.

I. EVALUAREA GLOBALĂ A EDIŢIEI 3

1. 1. comentarii detaliate vizând interpretarea şi modul de aplicare a normelor procedurale, astfel concepute încât să prezinte o maximă utilitate pentru orientarea cititorului, precum şi pentru promovarea unor soluții corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudențial;
2. 2. informații actualizate conform ultimelor noutăți legislative, jurisprudențiale, doctrinare;
3. 3. analiza celor mai recente dezvoltări jurisprudențiale ale CtEDO şi CJUE;
4. 4. numeroase referințe bibliografice (peste 400) care acoperă atât doctrina națională, cât și cele mai relevante lucrări din doctrina străină (franceză, italiană, germană, belgiană, elvețiană, engleză, americană, canadiană), evaluate în raport de ultimele ediții ale acestora.

II. EVALUAREA ATOMIZATĂ A NOII EDIŢII. PRINCIPALELE 100 DE ELEMENTE DE NOUTATE ADUSE DE EDIŢIA A TREIA A COMENTARIULUI

A. În materia probelor se remarcă:

1. 1. Valorificarea doctrinelor aprofundate de drept al probelor penale, în special din SUA, Marea Britanie și Canada, care au o tradiție de cercetare în domeniu de peste două secole;
2. 2. Incursiunile doctrinare istorice, inclusiv la nivelul doctrinelor romano-canonice, pentru a înțelege geneza îndepărtată a unor instituții de drept al probelor;
3. 3. Abordarea tridimensională integrată a conceptelor teoriei generale a probelor din perspectivă metafizică, epistemologică și juridică;
4. 4. Regândirea conceptelor primare ale teoriei generale a probelor (proba, act cu funcție probatorie, mijloc de probă, procedeu probatoriu, valoare probantă, rezultat probatoriu, interdicție probatorie, apărare afirmativă etc.);
5. 5. Reconceptualizarea obiectului probei ca efect al implementării teoriei verificaționiste despre reconstrucția (aflarea) adevărului; astfel se propune o nouă perspectivă cu privire la obiectul probei prin raportare la propozițiile (tezele) probatorii finale (principale sau incidentale) sau intermediare;
6. 6. Analiza naturii juridice a datelor și indiciilor;
7. 7. Explicitarea distincției dintre probele reale şi cele orale, respectiv dintre probele declarative şi cele indiciale;
8. 8. Desinergizarea conceptuală a instituției sarcinii probei de administrarea, respectiv propunerea probelor în actuala ordine normativă;
9. 9. Explicitarea distincției dintre sarcina substanțială și sarcina formală a probei;
10. 10. Analizarea regimului juridic al prezumțiilor, privite ca mecanisme de (re)alocare a riscurilor de eroare judiciară;
11. 11. Conceptualizarea în premieră pentru doctrina românească a noțiunilor de interdicții probatorii;
12. 12. Dezbaterea corelaților existente între libertatea aprecierii valorii probante și standardul probatoriu al acuzației penale;
13. 13. Analiza funcțiilor standardului probatoriu și taxonomiei juridice a sintagmei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”;
14. 14. Prezentarea analitică a categoriilor de îndoieli rezonabile (motivate);
15. 15. Explicitarea raportului dintre regula decizională in dubio pro reo și standardul probatoriu dincolo de orice îndoială rezonabilă;
16. 16. Efectivitatea dreptului la asistență lingvistică. Garanțiile oferit de interpret;
17. 17. Analiza dezvoltărilor jurisprudențiale ale CtEDO în privința dreptului de a fi asistat de interpret. Obligația organelor judiciare de a analiza din oficiu necesitatea desemnării unui interpret;
18. 18. Aplicabilitatea Directivei (UE) nr. 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale;
19. 19. Analiza declarațiilor date de către inculpat și de către persoana vătămată în cazul acuzațiilor privind infracțiunile contra libertății și integrității sexuale;
20. 20. Abandonarea standardului Salduz și posibilitatea analizei globale a echității procedurii în cazul folosirii declarațiilor date de către acuzatul reținut în lipsa avocatului la fundamentarea soluției de condamnare;
21. 21. Analiza jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la dreptul persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, precum și persoanele care au avut astfel de relații în trecut cu suspectul sau inculpatul de a refuza să dea declarații în calitate de martori;
22. 22. Dezvoltarea analizei cu privire la dreptul martorului de a nu se acuza. Evidențierea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție;
23. 23. Analiza jurisprudenței recente a Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești cu privire la valoarea probatorie a declarațiilor denunțătorilor;
24. 24. Evaluarea obligației organelor judiciare de a depune diligențele rezonabile pentru a localiza și a asigura prezența martorului. Martorii care se ascund de organele judiciare cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată;
25. 25. Cercetarea dreptului de a formula plângere împotriva ordonanței prin care se dispune exhumarea;
26. 26. Observații cu privire la partajarea competenței între organul judiciar și medicul legist. Valoarea probatorie a raportului de expertiză medico-legală;
27. 27. Prezentarea noțiunii de profil genetic judiciar. Utilizarea bazelor de date genetice comerciale. Portretul-robot creat pe baza ADN;
28. 28. Evaluarea efectelor D.C.C. nr. 72/2019 cu privire la administrarea probelor în cauzele economico-financiare;
29. 29. Realizarea unei prezentări mai detaliate a procedurii de efectuare a expertizei, inclusiv prin prisma diferențelor dintre constatare, expertiză și punctul de vedere al unui specialist;
30. 30. Analizarea ultimelor decizii ale Curții Constituționale privitoare la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică;
31. 31. Delimitarea între accesul într-un sistem informatic și percheziția informatică, cu evidențierea consecințelor juridice ce derivă din alegerea procedeului probatoriu;
32. 32. Evidențierea aspectelor legate de accesul transfrontalier într-un sistem informatic și delimitarea acestuia de accesul la datele informatice stocate local pe sistemul informatic țintă;
33. 33. Reformarea şi completarea analizei procedeului probatoriu prevăzut de art. 152 C.proc.pen. fiind avută în vedere atât hotărârea CJUE din Marea Camera în cauza C-207/16 (2 octombrie 2018), cât și Decizia Curții Constituționale nr. 589 din 21 septembrie 2017 (M.Of. nr. 89) referitoare la art. 12¹ din Legea nr. 506/2004. De asemenea, acolo unde a fost necesar, s-a făcut trimitere la unele prevederi din GDPR pentru a pune în acord interpretarea anumitor noțiuni cu dreptul european;
34. 34. Analiza raportului dintre conservarea datelor informatice și alte procedee probatorii, incluzând aici percheziția informatică și predarea datelor informatice;
35. 35. Studierea problemei utilizării copiei duplicat după mijlocul originar de stocare a datelor informatice într-o altă cauză, fără a exista un mandat de percheziție informatică în cauza respectivă. De asemenea, s-a dezvoltat analiza referitoare la deosebirea dintre specialist și lucrătorul de poliție specializat, punctând asupra necompetenței funcționale a lucrătorului de poliție specializat înainte de introducerea art. 168¹ C.proc.pen.

B. Referitor la sancțiunile procedural penale:

1. 1. Au fost regândite regulile de excluziune probatorie și mecanismele compensatorii în plan probatoriu, în scopul construcţiei unei veritabile teorii protecţioniste în materia sancţiunilor procedurale;
2. 2. S-a realizat conceptualizarea în premieră pentru doctrina românească a instituției probelor neconstituționale și creionarea regimului juridic al acestora, respectiv a interacțiunilor sancţiunii excluderii probelor neconstituţionale cu nulitățile actelor cu funcție probatorie;
3. 3. Au fost completate semnificativ explicaţiile referitoare la cazurile de neloialitate procesuală care conduc la excluderea automată a probelor;
4. 4. Au fost evidenţiate cazurile de excluderi automate a probelor subsumate unor ipoteze de nulitate absolută virtuală;
5. 5. Au fost semnalate problemele privind excluderea materială a mijloacelor de probă și au fost formulate propuneri de rezolvare a acestor probleme fără a afecta caracterul echitabil al procedurii;
6. 6. S-a procedat la clarificarea regulilor aplicabile în materia nulității, context în care a fost efectuată o amplă analiză a condiţiilor necesare pentru incidenţa nulităţii relative, cu accent pe noţiunea de vătămare a drepturilor şi intereselor legitime;
7. 7. Au fost identificate soluții pentru aplicarea corectă a D.C.C. nr. 88/2019, în condițiile lipsei unei intervenții legislative.

C. În domeniul măsurilor preventive şi asiguratorii se impun a fi reținute în special:

1. 1. Evidenţierea, explicarea şi interpretarea deciziilor de admitere în materie penală ale Curţii Constituționale, D.C.C. nr. 17 din 17.01.2017 (M.Of. nr. 261 din 13 aprilie 2017), D.C.C. nr. 22 din 17.01.2017 (M.Of. nr. 159 din 3 martie 2017), D.C.C. nr. 79 din 22 februarie 2018 (M.Of. nr. 399 din 9 mai 2018);
2. 2. Inserarea dispozițiilor privind asigurarea unei practici judiciare unitare, relevate prin deciziile de recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr. 16 din 17.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursuri în interesul legii (M.Of. nr. 927 din 2 noiembrie 2018);
3. 3. Actualizarea jurisprudenţei în materia măsurilor preventive, prin indicarea a numeroase hotărâri ale instanței supreme și ale instanțelor din subordine, neaccesibile prin consultarea unor surse deschise de informații. În acest sens au fost furnizate exemple jurisprudențiale privind sfera obligaţiilor aferente măsurii preventive a controlului judiciar prevăzute de dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., sfera noțiunii de „temeiuri noi” care poate justifica prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar, incidența condiţiei suplimentare privind imunitatea parlamentară în cazul măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune, sfera noțiunii de „situaţii temeinic justificate” care poate justifica temeinicia unei cereri de încuviințare a părăsirii domiciliului de către inculpatul aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, influența comportamentului procesual dilatoriu al inculpatul aflat în stare de arest la domiciliu în analiza caracterului rezonabil al duratei măsurii, exemple de comportamente dilatorii ale subiectului procesual principal cu efecte asupra duratei rezonabile a procesului penal;
4. 4. Analiza necesității respectării cerinței de proporționalitate în cazul măsurilor asigurătorii; 
5. 5. Analiza Deciziei I.C.C.J. în recurs în interesul legii nr. 19/2017;
6. 6. Studierea aspectelor privind posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii în vederea confiscării de la terți; 
7. 7. Analiza concursului dintre măsurile asigurătorii și executarea silită din perspectiva Deciziei I.C.C.J. în recurs în interesul legii nr. 2/2018;
8. 8. Analiza concursului dintre măsurile asigurătorii și procedura insolvenței. Decizia HP a I.C.C.J. nr. 1/2020; 
9. 9. Prezentarea şi comentarea jurisprudenţei noi relative la ridicarea măsurilor asigurătorii şi a celei privind contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul apelului ori prin decizia instanței de apel;
10. 10. Dezvoltarea comentariilor privind poprirea asigurătorie;
11. 11. Analiza posibilității ca persoana juridică inculpat în cadrul unui proces penal să aibă calitatea de funcționar public; 
12. 12. Evaluarea jurisprudenței CtEDO privind garanțiile instituie pe tărâmul art. 6 din Convenție în favoarea persoanelor juridice;
13. 13. Determinarea reprezentantului persoanei juridice aflate în insolvență;
14. 14. Prezentarea unor aspecte dificile privind desemnarea reprezentantului persoanei juridice.

D. În ceea ce privește acțiunea penală sau civilă şi participanții la procesul penal trebuie subliniate, printre altele:

1. 1. Soluțiile propuse pentru rezolvarea problemelor întâmpinate în practică după D.C.C. nr. 257/2017 în legătură cu introducerea în proces a persoanei responsabile civilmente;
2. 2. Detalierea ipotezelor practice de reţinere a impedimentelor la punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-c) C.proc.pen.;
3. 3. Evidenţierea modalităţilor de rezolvare a acţiunii civile în funcţie de obiectul diferendului civil;
4. 4. Dezvoltarea comentariilor referitoare la asigurarea accesului la dosarul de urmărire penală;
5. 5. Analiza în detaliu a dreptului la asistență juridică al martorului în cursul urmăririi penale;
6. 6. Suplimentarea explicaţiilor referitoare la reprezentarea în procesul penal;
7. 7. Completarea cu elemente jurisprudențiale a situațiilor care pot conduce la constatarea existenței suspiciunii rezonabile că imparțialitatea judecătorului ar putea fi afectată;
8. 8. Analiza compatibilității judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu o nouă contestație privind o nouă măsură asigurătorie în același dosar de urmărire penală, prin raportate la similitudinea argumentelor invocate de partea contestatoare;
9. 9. Reanalizarea compatibilității judecătorului care s-a pronunţat în cursul urmăririi penale, în condiţiile vechiului Cod, cu privire la măsurile preventive cu exercitarea funcției de cameră preliminară sau de judecată în condițiile noului Cod de procedură penală;
10. 10. Analizarea detaliată a situației legislative create de declararea neconstituțională a procedurii de recuzare a procurorului în faza de cameră preliminară, în faza de judecată și în fața judecătorului de drepturi și libertăți, ca urmare a D.C.C. nr. 625/2016;
11. 11. Completarea cu elemente jurisprudențiale a situațiilor care pot conduce la admiterea sau respingerea cererilor de strămutare.

E. În privința fazei de urmărire penală şi a procedurilor penale subsecvente adoptării unei soluții de netrimitere în judecată se remarcă:

1. 1. Analiza competenței funcționale a organelor de urmărire penală; sancțiunea încălcării normelor de competență funcțională;
2. 2. O analiză mai aprofundată a sesizării organelor de urmărire penală în cazul infracțiunii flagrante;
3. 3. Explicațiile detaliate privind rolul procurorului în supravegherea urmăririi penale;
4. 4. Abordarea mai concretă a problemei raporturilor dintre organele de cercetare penală și procuror, în efectuarea urmăririi penale;
5. 5. Analizarea regulilor privind durata de timp rezonabilă dintre începerea urmăririi penale in rem și in personam, astfel cum au fost evaluate prin D.C.C. nr. 633/2018, respectiv efectul încălcărilor dispozițiilor legale din această materie;
6. 6. Analizarea obligației de audia, corelativă dreptului inculpatului de a da declarații, prin prisma jurisprudenței CtEDO;
7. 7. Prezentarea mai detaliată a soluțiilor complementare celei de trimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu;
8. 8. Referirile mai ample la conținutul și forma actelor procurorului;
9. 9. Soluțiile propuse la probleme recente privind modul de sesizare a organelor de urmărire penală;
10. 10. Propunerile de interpretare a unor texte rămase necorelate cu ocazia modificării reglementărilor privind renunțarea la urmărirea penală;
11. 11. Propunerile de rezolvare a problemelor din practică privind redeschiderea urmăririi penale (cum ar fi raportul cu reluarea urmăririi penale ori calificarea corectă a unor cereri de redeschidere a urmăririi penale);
12. 12. Stabilirea limitelor contestației în procedura plângerii împotriva soluţiei de clasare, față de conținutul D.C.C. nr. 243/2019.

F. Relativ la faza camerei preliminare:

1. 1. Au fost receptate şi analizate majoritatea problemelor şi dificultăților constatate în practica judiciară cât privește obiectul și soluțiile camerei preliminare, cum ar fi chestiunea raportului dintre încadrarea juridică și competența instanței sau a limitelor în care actele judecătorului de drepturi și libertăți pot fi cenzurate de către judecătorul de cameră preliminară;
2. 2. A fost analizată problematica probatoriului în faza camerei preliminare;
3. 3. Au fost evidențiate multiple ipoteze de nelegalitate ce pot fi constatate în faza de cameră preliminară.

G. Privitor la faza de judecată şi la căile de atac se evidențiază:

1. 1. Analiza aprofundată a raportului dintre instituția „obiectului judecății”, reglementată de art. 371 C.proc.pen., și instituția „schimbării încadrării juridice”, prevăzută de art. 386 C.proc.pen.;
2. 2. Analiza punctuală a incidenței D.C.C. nr. 250/2019 asupra practicii judiciare: distincția între noțiunea de „încadrare juridică propriu-zisă/restrânsă” și cea de „încadrare juridică extinsă” și efectele acestei distincții; soluții/propuneri pentru unificarea jurisprudenței;
3. 3. Explicarea ordinii de soluţionare a anumitor cereri; de pildă, cererea de judecată în procedura de recunoaștere a vinovăției și cererea de schimbare de încadrare juridică a faptei recunoscute: ordinea de soluționare;
4. 4. Evaluarea posibilității intervenţiei împăcării, ulterior citirii actului de sesizare, ca urmare a schimbării încadrării juridice într-o infracțiune pentru care legea prevede această cauză de înlăturare a răspunderii penale;
5. 5. Comentarea situaţiilor în care se poate recurge la audierea prin videoconferință;
6. 6. Prezentarea şi analizarea unor noi ipoteze de practică judiciară în materia termenului în care poate fi formulat apelul, ori a repunerii în termenul de apel;
7. 7. Analiza competenței Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a retrage apelul în cauzele privind infracțiunile săvârșite de magistrați;
8. 8. Studierea efectului apelului cu privire la dispoziţiile din sentinţă privitoare la măsurile asigurătorii;
9. 9. Dezvoltarea şi aprofundarea comentariilor în materia cercetării judecătorești în apel în cazul în care vizează o hotărâre de achitare în primă instanță;
10. 10. Clarificarea ordinii de examinare a motivelor de apel atunci când unele dintre acestea atrag desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare;
11. 11. Determinarea formelor în care poate fi declarată şi motivată calea de atac a contestaţiei;
12. 12. Aprofundarea analizei cazurilor de contestaţie în anulare cu privire la soluţii jurisprudențiale recente;
13. 13. Dezvoltarea explicaţiilor cazurilor de exercitare a recursului în casaţie, cu trimitere la o vastă jurisprudenţă a instanţei supreme;
14. 14. Suplimentarea explicaţiilor relative la revizuirea laturii civile a hotărârii penale; stabilirea instanței competente şi posibilitatea exercitării cererii de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) chiar și în situația în care judecata în fond s-a desfășurat conform procedurii simplificate, de recunoaștere a vinovăției.

H. Referitor la procedurile speciale şi la alte proceduri penale sau de cooperare judiciară în materie penală:

1. 1. În privința acordului de recunoaștere a vinovăției a fost cercetată folosirea ca probe a declarațiilor inculpatului care a uzat de încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției împotriva participanților la infracțiune care nu au optat pentru această procedură. Deopotrivă, s-a realizat o analiză jurisprudențială a soluțiilor date în calea de atac împotriva hotărârii prin care s-a soluționat acordul de recunoaștere a vinovăției;
2. 2. S-a procedat la analiza modificărilor și a jurisprudenței recente cu privire la procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate;
3. 3. A fost evaluată autoritatea de lucru judecat a ordonanței de clasare sau a ordonanței de renunțare la urmărirea penală confirmate de către judecătorul de cameră preliminară în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 549¹ C.proc.pen;
4. 4. Prin reactualizarea comentariului adus art. 548 C.proc.pen. s-a urmărit realizarea unei radiografii actuale a mecanismelor de cooperare judiciară internațională în materie penală, care să evidențieze nu doar pregnanța pe care acestea le imprimă în eficientizarea luptei împotriva criminalității transfrontaliere, ci și constantele, evoluția și mai ales dinamica legislației naționale și europene în domeniu, a procedurilor și practicilor judiciare interne și internaționale, prin intermediul cărora asemenea mecanisme sunt integrate cât mai optim posibil în procedurile penale derulate în fața autorităților judiciare ale statelor în relație. În acest sens, în esență au fost surprinse atât modificările și completările semnificative aduse Legii nr. 302/2004 prin Legea nr. 236/2017 (cu referire în special la noul instrument de cooperare, consacrat la nivelul Uniunii Europene pe temelia principiilor recunoașterii și încrederii reciproce – ordinul european de anchetă, care face obiectul Directivei 2014/41/UE), au fost prezentate și analizate efectele hotărârilor CJUE pronunțate în ultimii trei ani (prin care judecătorii de la Luxemburg au adus interpretări inovatoare și uneori surprinzătoare dreptului Uniuni Europene în materie de cooperare judiciară), cât și reacțiile jurisprudențiale ale autorităților judiciare române în fața noilor provocări internaționale în domeniul cooperării judiciare în materie penală. 

Colectivul de autori

Coordonator:

Mihail Udroiu – judecător la Curtea de Apel Oradea; doctor în drept; formator INM; fost membru în Comisia de elaborare a proiectului noului Cod de procedură penală şi în Comisia de elaborare a proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală (coordonator și coautor al lucrării) 

Autori:

Amalia Andone-Bontaș – judecător la Tribunalul Bucureşti; formator Școala Națională de Grefieri; formator INM

Georgina Bodoroncea – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; doctor în drept; formator INM; fost membru în Comisia de elaborare a proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod penal

Sergiu Bogdan – avocat Baroul Cluj; doctor în drept; profesor universitar Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Marius Bogdan Bulancea – consilier al Procurorului-șef din cadrul Parchetului European; fost membru în Comisia de elaborare a proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală; fost procuror-șef al Secţiei de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Structura centrală

Dan Sebastian Chertes – avocat, Baroul Cluj

Ioan-Paul Chiș – procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București; doctor în drept; formator la Școala Națională de Grefieri; asistent universitar la Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” București

Victor Horia Dimitrie Constantinescu – judecător la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti

Daniel Grădinaru – președinte al Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție; doctor în drept; formator la Şcoala Naţională de Grefieri; formator INM

Andrei Viorel Iugan – judecător la Curtea de Apel București; doctor în drept; asistent univ. dr. Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti

Claudia Jderu – judecător la Curtea de Apel București; formator INM

Irina Kuglay – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; formator INM; doctor în drept; fost membru în Comisia de elaborare a proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală

Constantin-Cristinel Meceanu – judecător la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti

Iuliana Nedelcu – fost procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; doctor în drept; formator INM

Mihai Popa – avocat, Baroul Prahova; doctorand în drept

Lucreția Albertina Postelnicu – judecător la Curtea de Apel Bucureşti; doctor în drept; formator INM și Şcoala Naţională de Grefieri

Sebastian Rădulețu – avocat, Baroul Dolj; profesor universitar doctor Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova; Retained Lecturer, Pembroke College, University of Oxford; Master in International Human Rights Law, University of Oxford; fost jurist la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Alexandra Mihaela Șinc – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; formator INM

Radu Slăvoiu – avocat, Baroul București; doctor în drept; lector universitar Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” București

Isabelle Tocan – judecător la Curtea de Apel Bucureşti; formator INM

Andra-Roxana Trandafir (Ilie) – doctor în drept; lector universitar, prodecan al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti

Mihaela Vasiescu – judecător; doctor în drept; formator la Şcoala Naţională de Grefieri; membru al Rețelei Judiciare Române în materie penală

George Zlati – avocat Baroul Cluj; doctor în drept; cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai.”