Editorul: “Colecția Contracte, concepută pentru a fi un instrument de lucru, se evidențiază prin abordarea originală a contractelor analizate, fiind vizate, în primul rând, aspectele și implicațiile practice ale contractelor în discuție, dar și implicațiile pe care acestea le au în mediul economic. Această colecție se adresează celor care au deja cunoștințe juridice, dar vor să aprofundeze un anumit tip de contract pentru consiliere la încheierea lui, negociere, redactare, mediere în legătură cu o cauză izvorâtă dintr-un contract.
Colecția își propune o abordare inedită pentru mediul editorial românesc, și anume faptul că problematica în discuție este analizată din toate unghiurile posibile, cu ample referințe de interdisciplinaritate, punându-se accent pe soluții pertinente și argumentate, dar și pe spețele relevante din practica judiciară națională și internațională. Modul de sistematizare și aspectele de interdisciplinaritate permit o documentare completă asupra interpretării și utilizării fiecărui contract, scopul nostru fiind de a face din fiecare carte a acestei colecții un instrument util de lucru, dedicat practicienilor.
Despre lucrare
Lucrarea se caracterizează prin originalitate și noutate, tratând în mod comparativ dispozițiile generale privind contractul de antrepriză de lucrări prevăzute în Codul civil, cu condițiile generale de contract de antrepriză de construcții național. Conceptul de contract standardizat de antrepriză de lucrări de construcții este analizat interdisciplinar, pluridisciplinar și transdisciplinar.
O atenție deosebită a fost acordată de autoare cauzelor care generează litigiile dintre părțile contractante în cadrul contractelor de tip FIDIC, mai cu seamă, în procedurile de achiziții publice, subliniind competența de soluționare a acestora de către Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
În prezent, în contextul abrogării dispozițiilor legale privind obligativitatea contractelor FIDIC și al introducerii în legislație cu caracter obligatoriu a modelului național de contract de antrepriză, este utilă experiența de lucru a antreprenorilor cu contractele FIDIC.
Din cuprins
- regulile de interpretare a contractului de antrepriză
- contractele standardizate FIDIC vs. contractul național
- principalele criterii de alegere ale formei de contract FIDIC 1999 corespunzătoare
- caracterele juridice ale Contractelor de antrepriză FIDIC
- reguli aplicabile contractului FIDIC
- condițiile de validitate a contractelor FIDIC
- delimitarea contractelor FIDIC de alte contracte civile
- structura și cuprinsul Condițiilor Generale FIDIC Roșu și Galben 1999
- condiții de executare a scrisorii de garanție bancară în contractul FIDIC
- acțiunile directe ale subantreprenorilor, excepții de la principiul relativității contractelor
- regimul juridic al prescripției pe parcursul procedurilor prealabile obligatorii
Puncte forte
- analiză aprofundată a rezultatelor utilizării condițiilor generale de contract FIDIC 1999, în domeniul dreptului construcțiilor din România
- identificarea diferitelor riscuri care pot apărea, dar și a procedurilor specifice de soluționare a litigiilor care guvernează aceste contracte standardizate la nivelul altor state
- analiza comparativă a dispozițiilor generale privind contractul de antrepriză de lucrări prevăzute în Codul civil, cu condițiile generale de contract de antrepriză de construcții național
- tratarea unor aspecte care exced sfera domeniului juridic, elementele contractelor FIDIC fiind analizate și prin prisma lucrărilor științifice din sfera ingineriei construcțiilor, a cercetărilor științifice privind managementul proiectelor de construcții, dar și a studiilor privind bugetarea proiectelor de investiții și politicile sociale
- analiza celor mai reprezentative trei modele de contracte standardizate FIDIC: Cartea Roșie FIDIC 1999, Cartea Galbenă FIDIC 1999, Cartea Verde FIDIC 1999
- prezentarea mecanismelor particulare de adjudecare a disputelor de către Comisia de adjudecare a disputelor, specifică contractelor FIDIC.”