Drept penal. Partea specială I. Ed. 4 | Valerian Cioclei

Editorul: “Partea specială a dreptului penal, privită ca ştiinţă ori ca disciplină de studiu, are menirea de a facilita înţelegerea incriminărilor şi a modului în care diferite fapte penale pot fi încadrate în tiparele fixate de legiuitor. Este o operaţie de transpunere în formule, adică în articole de lege, a unor fapte de viaţă, considerate intolerabile pentru derularea normală a relaţiilor sociale. Pentru cei care stăpânesc litera şi spiritul Codului, orice formulă are o traducere clară în fapte penale concrete şi orice faptă penală concretă poate fi transpusă într-o formulă. Operaţia pare simplă, dar nu este, deoarece faptele de viaţă, faptele penale în acest caz sunt, de regulă, de o mare complexitate şi cu greu se lasă încadrate în tipare.

Cuvintele autorului despre lucrare

Aspiraţia spre exactitatea formulei matematice, în permanentă confruntare cu incertitudinea dată de complexitatea oricărei fapte penale, reprezintă, deopotrivă, dificultatea şi atractivitatea acestei discipline juridice, pe care o numim Drept penal – partea specială. Prezenta lucrare, structurată în două părţi, analizează primele două titluri din partea specială a Codului penal: Infracţiuni contra persoanei şi Infracţiuni contra patrimoniului.
Ca o replică în oglindă la ediţia precedentă, noua lucrare analizează dispoziţiile noului Cod, făcând trimitere la vechea reglementare. Au fost preluate elementele de continuitate, atât cele de ordin teoretic, explicativ, cât şi cele de ordin aplicativ, jurisprudenţial. Au fost explicate modificările apărute în cazul unor infracţiuni, au fost analizate dispoziţiile „importate” din alte titluri ale vechii reglementări sau din legile speciale şi, fireşte, au fost creionate elementele de analiză, cu privire la noile incriminări.

Despre Ediţia 4

Necesitatea unei noi ediții a cursului a fost impusă de evoluția legislației în domeniu și de acumulările doctrinare.

Din cuprins

  • Infracţiuni contra vieţii
  • Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
  • Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie
  • Agresiuni asupra fătului
  • Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie
  • Infracţiuni contra libertăţii persoanei
  • Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile
  • Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
  • Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private
  • Furtul
  • Tâlhăria şi pirateria
  • Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
  • Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice
  • Distrugerea şi tulburarea de posesie
  • Infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave

Puncte forte

  • jurisprudenţă bogată
  • tratarea tematică a materiei, urmărind structura Codului penal
  • tratarea infracţiunilor conform schemei clasice de analiză
  • analiza unor probleme de drept controversate
  • indicarea practicii judiciare relevante.”