Editorul: ”Testele grila reprezinta o constanta la aproape toate examenele si concursurile juridice – de la examene de an, licenta si pana la concursurile de admitere, definitivat sau promovare in profesiile juridice. Pe cale de consecinta, in ultimii ani s-au publicat numeroase carti si culegeri de teste cu diferite grade de dificultate, ceea ce face dificila alegerea unei carti adecvate tipului de examen sau concurs pentru care te pregatesti.
Special pentru candidatii si studentii care vor sa se pregateasca pentru examenele si concursurile de admitere sau promovare in profesiile juridice, Editura Hamangiu a creat aceasta Culegere de subiecte date la concursuri si examene, in care ne-am propus sa includem exact testele reale care au fost date la concursurile din anii anteriori, insotite de explicatii ale tuturor variantelor de raspuns. Culegerea este publicata in patru volume distincte, aferente celor patru discipline clasice de concurs – Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal.
Prezenta culegere contine subiectele date la concursurile si examenele de admitere in magistratura, INM si in profesia de avocat stagiar si definitiv, la disciplina Drept civil. Au fost extrase toate grilele formulate in acord cu noul Cod civil, incepand cu anul 2012. Subiectele sunt grupate pe institutii, pentru o facila parcurgere si intelegere a acestora, fiind impartite astfel: enuntul grilei, explicatiile oferite de autori, raspunsul corect si indicarea sursei.
Toate variantele de raspuns sunt explicate si comentate cuprinzator, autorii indicand concret raspunsurile corecte sau gresite, cu trimiteri la dispozitiile legale actualizate, la recursurile in interesul legii sau la deciziile date pentru dezlegarea unor probleme de drept pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar si la lucrarile relevante din doctrina. Acolo unde este cazul, aceste explicatii contin si motivarile date de comisiile de solutionare a contestatiilor la barem la disciplina Drept civil, la concursurile pentru admiterea in magistratura si INM.
Scopul acestei culegeri este de a oferi candidatului o intelegere reala a institutiilor dreptului civil si a corelarii dintre ele, de a simula in mod real conditiile de examen, acesta primind o evaluare clara si corecta a cunostintelor acumulate.”