Editorul: ”Mii de oameni au fost ucisi de catre reprezentanti ai statului dupa ce comunistii au preluat puterea in Romania la mijlocul anilor ‘1940 pana catre finele anilor ‘1950, in vreme ce mai putin de 400 au fost executati legal pana la caderea regimului. De ce a ales regimul aceasta cale pentru o parte dintre ei si cum au coexistat cele doua forme de crime comise de stat? Desi marginala comparativ cu alte fenomene represive din aceeasi perioada, precum executiile extrajudiciare sau mortii in inchisori, in special din punct de vedere cantitativ, suntem de parere ca prevederile legale si modalitatea in care acestea au fost utilizate ilustreaza cu succes procesul de politizare a insasi pedepsei cu moartea.
Contradictia dintre respingerea ideologica a pedepsei capitale, inradacinata in marxism, si folosirea sa aproape continua in Romania din 1944 si pana in 1989 poate intriga la prima vedere. Scopul nostru este analiza mecanismelor care stau atat in spatele ideologiei cat si al practicii si sa urmarim modul in care propaganda a utilizat pedeapsa cu moartea. De ce a fost pedeapsa capitala folosita in mod continuu si de ce nu a putut comunismul conduce la o abolire ideologica? A existat o dezbatere specifica asupra aspectelor ideologice sau a fost pedeapsa capitala folosita ca in orice societate, ori, mai mult decat atat, ca arma politica?
Intr-un alt registru, cautam aceleasi raspunsuri pornind din sens invers, de la particular catre general, incercand sa aflam cat mai multe despre cine au fost cei condamnati la moarte si ce aveau ei in comun. Care au fost criteriile dupa care unii dintre acestia erau gratiati iar altii executati? Care au fost caracteristicile experientei pedepsei cu moartea la nivel individual in perioada comunista?
“Pedeapsa capitala a fost abolita in Romania la 7 ianuarie 1990, la cateva zile dupa caderea regimului comunist. Romania a semnat la 15 martie 1990 si a ratificat la 27 februarie 1991 Al doilea protocol optional al Conventiei internationale a Natiunilor Unite asupra drepturilor civile si politice si de asemenea a ratificat Protocolul nr. 6 la Conventia europeana asupra drepturilor omului in mai 1994, ambele, documente privitoare la abolirea pedepsei cu moartea. Conform Amnesty International, in 2015, 102 state erau abolitioniste iar 140, mai mult de doua treimi dintre tarile lumii, abolisera pedeapsa capitala in drept sau in practica, ceea ce poate fi socotit drept o mare schimbare daca ne uitam cu numai 39 de ani in urma, in 1976, cand doar 16 state erau abolitioniste pentru toate crimele. Se naste astfel legitim intrebarea: cum a avut loc acest proces de abolire?
Pe de alta parte, merita insa mentionat ca exista si tendinte in sens opus. La 28 iulie 2006 presedintele Poloniei, Lech Kaczynski a lansat un apel de reintroducere a pedepsei cu moartea catre statele Uniunii Europene. Astfel de idei au luat nastere si in Romania, atat in mediul politic, spre exemplu in iunie 2011, cand senatorul Iulian Urban a lansat o propunere similara, cat si printre jurnalisti, Cristian Tudor Popescu fiind un sustinator al pedepsei cu moartea, atasament exprimat cu numeroase ocazii. De altfel, intr-un sondaj realizat de CCSB pentru Asociatia Pro Democratia in 2010, 50% dintre cei intervievati erau de acord cu organizarea unui referendum privind reintroducerea pedepsei capitale, 91% dintre acestia declarand ca ar vota in favoarea unei asemenea masuri.
Credem cu tarie ca exista lectii care pot fi invatate din experienta pedepsei capitale in statele comuniste. Urmand indemnul lui Michel Foucault de a conexa abolirea pedepsei capitale cu o dezbatere serioasa si avand in vedere suportul popular pentru pedeapsa cu moartea, este extrem de important ca istoria acesteia sa fie cunoscuta atat de specialisti cat si de catre publicul larg. In plus, unele dintre statele care inca mai aplica pedeapsa capitala sunt state comuniste, precum China, unde numarul executiilor il depaseste pe cel insumat din restul lumii. Speram sa putem astfel intelege mai usor mecanismele pedepsei capitale intr-un regim in care cifrele referitoare la executii sunt secrete, cu ajutorul cunostintelor despre pedeapsa cu moartea in foste regimuri comuniste.”
