Editorul: “Colecția Contracte, concepută pentru a fi un instrument de lucru, se evidențiază prin abordarea originală a contractelor analizate, fiind vizate, în primul rând, aspectele și implicațiile practice ale contractelor în discuție, dar și implicațiile pe care acestea le au în mediul economic. Această colecție se adresează celor care au deja cunoștințe juridice, dar vor să aprofundeze un anumit tip de contract pentru consiliere la încheierea lui, negociere, redactare, mediere în legătură cu o cauză izvorâtă dintr-un contract.
Colecția își propune o abordare inedită pentru mediul editorial românesc, și anume faptul că problematica în discuție este analizată din toate unghiurile posibile, cu ample referințe de interdisciplinaritate, punându-se accent pe soluții pertinente și argumentate, dar și pe spețele relevante din practica judiciară națională și internațională. Modul de sistematizare și aspectele de interdisciplinaritate permit o documentare completă asupra interpretării și utilizării fiecărui contract, scopul nostru fiind de a face din fiecare carte a acestei colecții un instrument util de lucru, dedicat practicienilor.
Necesitatea lucrării
În contextul unei preocupări scăzute din partea doctrinei și a practicii față de această instituție juridică, se impunea apariția unui demers care să readucă pactul de opțiune în ochii publicului. Instituția pactului de opțiune se bucură de o analiză aprofundată din partea autorului, menită a fi adusă la cunoștința publicului.
Despre lucrare
Lucrarea abordează teoria generală a pactului de opțiune, cu aplicații particulare, acolo unde se impune, asupra pactului care are vocația de a fi cel mai des uzitat – pactul de opțiune privind vânzarea. Astfel, pentru început, autorul analizează aprofundat caracterele și natura juridică a pactului de opțiune, accentuând criteriile care îl diferențiază de alte instituții asemănătoare. Apoi, un accent deosebit este pus pe condițiile de validitate a pactului de opțiune, unde este tratată nașterea diferitelor tipuri de pact de opțiune, alături de consecințele nerespectării acestor condiții. În fine, partea cea mai importantă a lucrării este rezervată efectelor pactului de opțiune.
Din cuprins
- Considerații generale privind pactul de opțiune
- Caracterele și natura juridică a pactului de opțiune
- Caracterul unilateral sau sinalagmatic al pactului de opțiune
- Delimitarea față de alte instituții asemănătoare
- Condițiile de validitate și de opozabilitate ale pactului de opțiune
- Condițiile de validitate de fond
- Condițiile de validitate de formă
- Publicitatea pactului de opțiune
- Efectele pactului de opțiune
- Remediile contractuale pentru neexecutarea obligațiilor ce decurg din pactul de opțiune
- Transmisiunea pactului de opțiune
Puncte forte
- aprofundarea interpretării contextuale a normelor juridice referitoare la pactul de opțiune în Codul civil
- scurtă incursiune istorică asupra pactului de opțiune
- analiza detaliată a caracterelor și a naturii juridice care reglementează pactul de opțiune
- aspecte inedite din practica judiciară
- referiri la legislația europeană
- analiza normelor juridice din perspectiva principiilor enunțate în noul Cod civil, dar și prin raportare la dreptul comparat
- delimitarea față de alte instituții asemănătoare
- analiza condițiilor de validitate și de opozabilitate ale pactului de opțiune
- prezentarea detaliată a efectelor pactului de opțiune
- ample referințe bibliografice.”