Editorul: ”Prezentul tratat constituie o opera pertinenta si necesara, care prezinta dreptul international privat roman in lumina cercetarii stiintifice si a informatiei aplicative. Actuala reglementare imbina orientarile traditionale din dreptul nostru, care si-au dovedit viabilitatea, cu soluțiile moderne, consacrate pe plan international.
Sfera de reglementare a legii romane este configurata de materiile care țin de natura dreptului international privat. In aceste materii pot surveni conflicte de legi, fiind posibila aplicarea legii straine. Conținutul dreptului international privat il formeaza normele conflictuale, dar si normele de drept material special elaborate pentru relatiile cu element de extraneitate, precum și normele de aplicare imediata.
In concordanța cu reglementarile incidente in materie, lucrarea cuprinde patru titluri: aspecte introductive privind dreptul internațional privat; probleme generale ale conflictelor de legi; aplicarea regulilor conflictuale in domeniul dreptului privat; procesul civil internațional. Problematica abordata da expresie, intr-o maniera armonioasa și echilibrata, principalelor instituții ale dreptului international privat, oferind repere clare si argumentate celor interesati de tainele raporturilor cu element de extraneitate.”