Codul insolvenței. Note. Corelații. Explicații | Gheorghe Piperea (coord.)

Editorul: ”Mult-așteptatul „Cod al insolvenței”, adoptat inițial prin ordonanță de urgență și declarat neconstituțional din cauza adoptării sale sub forma unei ordonanțe de urgență, a fost votat de parlament și publicat în Monitorul Oficial nr. 466/2014 sub denumirea de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență care… nu este un cod în adevăratul sens al cuvântului, întrucât ar fi fost necesară parcurgerea unei proceduri prealabile (adoptarea unor Teze, prin hotărâre a Guvernului). De altfel, proiectul inițial preconiza nu un cod, și nici măcar o lege nou, ci reunirea într-un codex a diverselor reglementări în materie, plus o necesară ajustare sau coordonare a textelor care păreau a fi în divergență (spre exemplu, în actele normative relative la insolvența societăților bancare și a celor de asigurări se vorbea de insolvabilitate în loc de insolvență).

Necesitatea lucrării
Legea nr. 85/2014 își propune o viziune integratoare, incluzând într-un singur corpus normativ legislația generală, aplicabilă tuturor operatorilor economici, legislația specială, incidentă instituțiilor de credit și societăților de asigurare/re-asigurare, reglementarea insolvenței grupurilor de societăți, reglementarea insolvenței transfrontaliere, a mandatului ad-hoc și concordatul preventiv.

Codul insolvenței. Note. Corelații. Explicații se impune având în vedere trecerea la un „Cod” al insolvenței ale cărui obiective sunt asigurarea echilibrului intereselor în concurs și eficientizarea procedurii.  Instrument de lucru pentru toți practicienii, și nu numai, oferind informații de bază care pot servi drept suport în activitatea judiciară, lucrarea are, de asemenea, natura unui ghid, a unei introduceri pentru specialiștii în alte ramuri de drept.

Din cuprins

  • o analiză sintetică a articolelor din noul „Cod” al insolvenței
  • corelații cu legislația anterioară și cu cea în vigoare
  • analiza noilor dispoziții procesuale
  • ample referiri jurisprudențiale
  • punerea în discuție a omisiunilor sau a neconcordanțelor prevederilor noului „Cod”
  • tabele de corespondență
  • index detaliat

Puncte forte

  • insolvența analizată din perspectiva practicienilor
  • un instrument de lucru necesar pentru înțelegerea și aplicarea noului „Cod”
  • soluții practice în aplicarea noilor prevederi
  • explicarea noilor reglementări
  • corelarea vechii reglementări cu cea nouă
  • valorificarea doctrinei și jurisprudenței anterioare.”

Pentru a cumpăra această carte, click aici.