Este general acceptat de specialiști faptul că, în texul Convenției europene a drepturilor omului, nu se regăsesc, ca o categorie distinctă de drepturi, drepturile deținuților. Așa cum se arată în doctrină, ele sunt o creație jurisprudențială, fiind drepturi consacrate „prin ricoșeu” de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în special din interpretarea art. 2 (dreptul la viață), art. 3 (dreptul la interzicerea relelor tratamente) și art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenție și ținând cont de situația specifică a titularilor, în special de starea lor de vulnerabilitate față de stat, în puterea căruia se află.
Lucrarea remarcă evoluția treptată produsă în materie, pornind de la ideea securitară a protejării interesului general al societății prin privarea de libertate și ajungând la concepția liberală că persoanele private de libertate au demnitate și au drepturi, între care dreptul la respectarea intimității. Echilibrul între interesul general și dreptul individual este, în cele din urmă, esența prezentei cercetări.
Conținutul lucrării este structurat judicios, diviziunea internă (prin numărul și rangul subdiviziunilor) este logică, subdiviziunile sunt echilibrate. Modelul structurii este cel francez, cu două părți, fiecare fiind formată din două titluri. Cele două părți de conținut cercetează, succesiv, limitarea exercițiului efectiv al dreptului la viață privată și de familie pentru protejarea interesului general al societății, respectiv evoluția creării unui spațiu privativ care întărește protecția interesului individual al deținutului privind dreptul său la intimitate, evoluția analizei fiind cursivă și urmând o succesiune foarte firească.
Un element foarte important de originalitate al lucrării – care este una în domeniul științelor juridice – constă într-una din metodele de cercetare folosite, și anume metoda chestionarului, aplicat atât deținuților, cât și cadrelor din sistemul penitenciar din România. Autoarea nu se limitează la o cercetare de tip clasic, cu analiza dreptului pozitiv, ci recurge și la o asemenea metodă sociologică, pentru a verifica și percepția persoanelor care trăiesc în mediul carceral (atât deținuți, cât și gardieni) asupra dreptului la respectarea intimității.
Apreciem, de asemenea, abordarea curajoasă a unor teme care, cel puțin pentru publicul larg, pot fi considerate tabu, cum ar fi sexualitatea în mediul carceral, inclusiv distincția între situația persoanelor căsătorite și cea a persoanelor necăsătorite, precum și intimitatea corpului, dreptul la imagine, intimitatea locului de viață al deținuților și inseminarea artificială în detenție. Remarcăm totodată analiza subtilă a interpretării corelate a art. 3 și art. 8 din Convenție pentru protecția deținuților și a raportului de la principal la subsidiar în această chestiune.
Lucrarea se impune ca o referință obligatorie pentru toți cei interesați de subiect: universitari, judecători, avocați, procurori, personalul sistemului penitenciar și, de ce nu, deținuți și persoanele cu care aceștia întrețin relații private și/sau de familie.”