Drept penal. Partea Specială. Ed. 3 | Alexandru Boroi

Editorul: “Cursul cuprinde o analiză științifică și aprofundată a Părții speciale a dreptului penal din perspectiva noului Cod penal. Demersul vizează analiza infracțiunilor prin prisma aspectelor de teorie și practică judiciară, dar și a jurisprudenței Curții Constituționale Curții și a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Despre Ediţia 3

Ediţia 3 subliniază și explică modificările legislative apărute în domeniu. Sunt analizate soluțiile pronunțate în recurs în interesul legii, hotărârile preliminare și deciziile Curții Constituționale, precum și modificările introduse prin Legea nr. 151/2016 privind ordinul european de protecție, O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Codului penal, Codului de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Lucrarea este utilă în egală măsura studenților, specialiștilor din sfera administrației justiției penale, dar şi tuturor celor interesați de evoluția mecanismului judiciar penal în România din perspectiva legislației europene.

Din cuprins

  • noțiunea, sistemul și metodologia studierii Părții speciale a dreptului penal
  • încadrarea juridică în dreptul penal
  • analiza infracțiunilor prevăzute de noul Codul penal
  • jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale
  • tratarea infracțiunilor urmează schema clasică de analiză insistând pe:

       – structura incriminării (varianta tip și variantele agravate, atenuate sau asimilate)
       – condițiile preexistente (obiectul și subiecții infracțiunii)
       – conținutul constitutiv (latura obiectivă și latura subiectivă)
       – formele infracțiunii și pedepsirea lor

  • secțiuni dedicate recursurilor în interesul legii pentru fiecare grupă de infracțiuni
  • bibliografie selectivă pentru fiecare Titlu separat

Puncte forte

  • sunt abordate toate modificările și completările aduse de Legea nr. 151/2016 şi O.U.G. nr. 18/2016
  • cuprinde soluțiile jurisprudențiale ale instanțelor naționale, cât și deciziile pronunțate recent de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor probleme de drept, precum: HP nr. 1/2015, HP nr. 4/2015, HP nr. 10/2015, HP nr. 12/2015, HP nr. 19/2015, DCC nr. 11/2015, DCC nr. 603/2015, RIL nr. 15/2015, DCC nr. 11/2015, HP nr. 20/2016, HP nr. 9/2016, RIL nr. 4/2016, DCC nr. 405/2016 etc.
  • tratare științifică și aprofundată a Părții speciale a dreptului penal din perspectiva noului Cod penal
  • analiza infracțiunilor prin prisma aspectelor de teorie și practică judiciară
  • limbaj clar, logic și concis.”