Traficul și consumul ilicit de droguri. Practică judiciară adnotată | Codruț Olaru

Traficul - OlaruEditorul: ”Criminalitatea organizata, cu multitudinea de forme concrete de materializare, este in prezent un fenomen infractional si socio-juridic – national si transnational – ce nu mai poate fi ignorat, iar preocuparile de cercetare, incriminare si sanctionare a acesteia sunt mai actuale ca niciodata.

Din marea diversitate a subdomeniilor criminalitatii organizate, atat din punct de vedere cantitativ, al multitudinii zonale de impact criminogen, dar si al diversitatii formelor de manifestare, se detaseaza infractiunile referitoare la operatiunile ilicite cu droguri de risc sau de mare risc, care, conform statisticilor, ocupa aproximativ 40% din intregul fenomen de criminalitate organizata inregistrat si investigat in Romania in ultimii ani.

Prezenta lucrare este structurata pe o analiza din punct de vedere practic a majoritatii infractiunilor prevazute de legislatia nationala in materie antidrog – Legea nr. 143/2000, republicata –, sens in care s-a urmarit selectarea unor cazuri practice complexe, reprezentative pentru acest subdomeniu al criminalitatii organizate, prin raportare atat la forma de baza a infractiunii, dar si la formele agravante de manifestare, printr-o analiza a elementelor de drept substantial si a celor de procedura penala. Cartea grupeaza exclusiv cauze judecate definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie, corespunzatoare perioadei anilor 2014-2015, sens in care s-a pus un accent deosebit pe jurisprudenta actuala a instantei supreme in materia infractiunilor privind traficul si consumul ilicit de droguri, cu elemente de analiza particulare, generate de intrarea in vigoare, dupa data de 1 februarie 2014, a noului Cod penal si a noului Cod de procedura penala.

Lucrarea de fata poate constitui un instrument cu o reala utilitate si aplicabilitate practica, atat pentru cei care se pregatesc pentru o cariera in lumea profesiilor juridice care presupun interferarea profesionala cu fenomenul prevenirii si combaterii traficului si consumului ilicit de droguri – studenti, masteranzi, auditori de justitie s.a. –, cat si pentru cei care activeaza deja intr-o astfel de profesie – magistrati judecatori, magistrati procurori, avocati, politisti, personal din cadrul agentiilor guvernamentale s.a.

De altfel, aceasta culegere de practica judiciara se doreste a fi un prim moment editorial dintr-o serie mai ampla, care sa includa noi lucrari de acelasi gen, raportate si la celelalte forme de manifestare a criminalitatii organizate pe plan intern si international – traficul de persoane, criminalitatea informatica, terorismul si finantarea terorismului, macrocriminalitatea economico-financiara sau spalarea banilor.”