Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă | Claudiu Constantin Dinu

Copyright by UJMAG.roEditorul:Prezenta lucrare a fost concepută în scopul cunoașterii și aprofundării problemelor pe care le ridică noul Cod de procedură civilă în privința procedurilor civile speciale.

Acest demers, fără a avea pretenția unei tratări exhaustive, se adresează în aceeași măsură atât practicienilor dreptului, doctrinarilor, cât și studenților în drept.

În funcție de soluțiile propuse de legiuitor în noul Cod de procedură civilă abordarea a fost diferită. În acest sens, au fost preluate soluții deja consacrate în jurisprudență și doctrină ori au fost propuse variante noi de interpretare și aplicare a noilor texte legale.

Lucrarea Proceduri speciale în Noul cod de procedură civilă a urmărit și un aspect practic, oferind în anexă, concepte și formulare ale principalelor acte de procedură corelative temei cercetate, în scopul facilitării implementării noilor dispoziții legale.