Editorul: “Lucrarea reprezintă o abordare doctrinară ce acoperă domeniul executării silite din perspectiva concepției procesuale adusă de Noul Cod de procedură civilă și de Legea de punere în aplicare a acestuia. Tratatul are drept criteriu de bază valoarea practică a procedurii analizate și este structurată în două volume, fiind prima lucrare de o asemenea amploare din literatura juridică română dedicată în exclusivitate celei de-a doua faze a procesului civil – executarea silită.
Primul volum – Teoria generală și procedurile execuționale – analizează în detaliu, din punct de vedere teoretic, principalele instituții de drept execuțional. Astfel, în Titlul I al lucrării, pe lângă considerentele de ordin general privind executarea silită, sunt cercetate în mod amănunțit instituțiile de drept privind participanții la executarea silită, obiectul și efectuarea executării silite, incidentele procedurale ivite în cursul executării silite și contestația la executare. Titlul al II-lea al lucrării examinează procedurile execuționale, fiind analizate în mod laborios atât executarea silită directă, cât și executarea silită indirectă, în toate modalitățile sale.
Al doilea volum – Explicatii, cereri, modele – cuprinde aspecte teoretice si practice privind executarea silita. Astfel, sunt prezentate, cu scurte consideratii teoretice, in ordinea articolelor din Noul Cod de procedura civila, modelele de acte pe care creditorii, debitorii, intervenientii, executorii judecatoresti, instanta de executare si alti participanti la executarea silita trebuie sa le formuleze, sa le intocmeasca sau sa le emita in cadrul acestei proceduri.”