Drept civil. Regimul juridic general al obligațiilor. Garantarea obligațiilor | Ștefan Scurtu

13103_6802_prd.jpgEditorul: ”Conținutul lucrării este axat pe problemele care constituie teoria generală a obligaţiilor. Dintre problemele reglementate de legiuitorul român în Cartea a V-a („Despre obligaţii”), autorul abordează aspectele referitoare la regimul juridic general al obligaţiilor şi pe cele care privesc garantarea obligaţiilor.

Din cuprins
– obligaţiile solidare şi indivizibile
– termenul şi condiţia, modalităţi ale obligaţiilor
– măsurile conservatorii
– punerea în întârziere a creditorului şi debitorului
– regimul juridic inovator al cesiunii de creanţă şi al universalităţii de creanţe
– reglementarea preluării datoriei
– scrisoarea de garanţie
– scrisoarea de confort
– ipoteca mobiliară.

Puncte forte
– sunt scoase în evidenţă elementele de continuitate faţă de vechea reglementare
– noile orientări şi soluţii ale legiuitorului în privinţa regimului juridic al obligaţiilor
– analiza normelor juridice din perspectiva principiilor enunţate în noile Coduri (civil şi de procedură civilă)
– abordare interdisciplinară cu referiri la ştiinţele de ramură, în special la normele procesuale
– ample referinţe bibliografice.”