Drept procesual civil. Partea specială conform noului Cod de procedură civilă. Ed. 5 | Claudia Roșu

 Editorul: ”Momentul de importanţă majoră, intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010, Codul de procedură civilă, la data de 15 februarie 2013, a determinat analizarea instituţiilor corespunzătoare Părţii speciale a Dreptului procesual civil, dintr-o perspectivă nouă. 
Această nouă ediţie este succesoarea unor lucrări care au introdus treptat prevederile noului Cod de procedură civilă. În anul 2010 a fost publicată ediţia a 3-a care conţinea referiri la noul Cod de procedură civilă, ca apoi ediţia a 4-a să ofere o prezentare în paralel a vechiului şi a noului Cod.
Ediţia a 5-a, aşa cum era şi normal, oferă cititorului o analiză a prevederilor părţii speciale conform noului Cod de procedură civilă. 

Din cuprins

  • Căile de atac
  • Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare
  • Arbitrajul
  • Executarea silită
  • Procedura în contenciosul constituţional
  • Procedura în contenciosul administrativ
  • Accelerarea judecăţii în materia restituirii proprietăţii funciare
  • Măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante
  • Medierea

Puncte forte

  • abordarea temelor în funcţie de structura noului Cod de procedură civilă
  • analiza procedurilor reglementate în legi speciale
  • explicaţii privind optica legiuitorului asupra desfăşurării procesului civil, a modului în care se desfăşoară un litigiu în faţa instanţelor arbitrale şi în executarea silită”