Sala de festivități a Universității de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova, găzduiește miercuri, 14 februarie 2024, o prezentare a cărții „Războiul monumentelor. Restabilirea monumentelor românești interbelice din Republica Moldova 2010 – 2022” de Iulian Rusanovschi.
Evenimentul se desfășoară începând de la ora 14:00 și face parte din proiectul „Cahul – capitală cultural-creativă a Republicii Moldova”, implementat de primăria municipiului Cahul în cadrul proiectului „EU4Culture”, finanțat de Uniunea Europeană.
Cartea este a doua din seria „Războiul Monumentelor” și are pe copertă imaginea proiectului de statuie a Reginei Maria. Statuia urmează să fie amplasată în curtea Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din Chișinău, școală care a purtat cândva numele suveranei.
Seria de volume „Războiul monumentelor”, din care s-a publicat al doilea volum, este un studiu istoriografic original, util și necesar publicului interesat de istoria Basarabiei.
Autorul promovează cunoașterea istoriei acestei încercate regiuni istorice românești prin intermediul monumentelor de for public pe care le indexează, le restaurează sau le (re)construiește prin intermediul Asociației Obștești Monumentum.
Primul volum din serie s-a intitulat „Războiul monumentelor. Sparta monumentelor din Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria din perioada 1918 – 1944”.
Numeroase monumente din Basarabia au fost distruse în perioada sovietică, deoarece evocau identitatea românească a acestei provincii înainte de ocupația sovietică.
Avocat de profesie, Iulian Rusanovschi a devenit cunoscut atât în Republica Moldova, cât și în România, pentru misiunea de reconstruire și reabilitare a monumentelor dedicate unității neamului românesc dintre Prut și Nistru distruse în timpul ocupației sovietice. Această misiune este realizată prin intermediul Asociației Obștești Monumentum.
Pentru activitatea sa, Iulian Rusanovschi, fondatorul asociației și fost lider ASCOR Chișinău, deține o distincție acordată de Mitropolitul Petru al Basarabiei și una acordată de Patriarhul Daniel.