Studii de drept civil | Valeriu Stoica

Prof. univ. dr. Marian Nicolae: „Frumusețea și farmecul dreptului civil provin nu numai din admirabila lui construcție arhitectonică ori din faptul că dreptul civil, cum afirma Michel Villey, este singurul <<drept perfect>> sau din fascinația construcțiilor jurisprudențiale (doctrinare, iar în prezent, și judiciare), ci și din faptul că dreptul civil pe care îl cunoaștem și îl practicăm astăzi este rezultatul unui uriaș efort de adaptare, dezvoltare și continuă perfecționare de-a lungul secolelor, fără de care, cum spunea Pomponius, nu ar putea, în realitate, subzista, oricât de complet și de bun a fost ori ar putea să fie, iar lumea civilizată însăși – am putea adăuga – ar disparea cu totul. Din fericire, așa ceva nu se va întampla prea curând, deoarece prof. STOICA, alături de alți eminenți civiliști, precum Alexandresco, Eliescu, frații Ionașcu, Statescu, Deak sau Beleiu, cu talentul, știința și inteligența sa creatoare, a continuat această tradiție milenară, contribuind, în chip strălucit, cum o demonstrează și prezentul volum, la dezvoltarea, perfecționarea și înnoirea dreptului civil, fiind, cum o marturisea el însuși în 2004, mereu animat de această veritabilă profesiune de credință: <<Ceea ce se află sub denumirea, poate pretențioasă, de știință a dreptului civil este un demers intelectual fără sfârșit, o căutare a modelului ideal de raport juridic civil.>>”