Noul Cod civil. Comentariu pe articole | Flavius-Antoniu Baias, Rodica Constantinovici, Eugen Chelaru, Ioan Macovei

12292_6135_prd.jpgEditorul: “Lucrarea, integrată în Colecţia Comentarii, are drept punct de plecare textul noului Cod civil şi oferă cititorului informaţia necesară pentru a-l putea înţelege, interpreta şi aplica, atât prin prisma explicaţiilor teoretice, cât şi a trimiterilor la soluţiile din practica judiciară. Sunt avute în vedere şi consideraţii de ordin istoric, privind reglementări anterioare, precum şi de drept comparat, dar numai pentru a explica anumite soluţii adoptate de noul Cod civil sau pentru a arăta în ce măsură acestea sunt mai bune sau nu decât precedentele dispoziţii.

Autorii sunt renumiţi profesionişti reprezentând atât cadrul instituţional propriu-zis, cât şi cel didactico-practic al sferei juridice. Efortul acestora reprezintă materializarea ideii de familiarizare a practicianului cu noile reglementări din domeniul dreptului civil, privit în sens larg, prin intermediul unui ghid în care pot fi găsite răspunsuri imediate, clare şi relevante.

Noul Cod civil constituie “pilonul”  în jurul căruia se “construiesc” susţineri, critici, orientări ale doctrinei şi ale practicii. Structura comentariului, vizând interpretarea textului şi modul său de aplicare, este astfel concepută încât să prezinte o maximă utilitate pentru orientarea cititorului, precum şi pentru promovarea unor soluţii corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudenţial.”