Infracțiuni economice | Sebastian Bodu, Ciprian Bodu

Editura: „Prezenta lucrare reprezintă o noutate în materie nu prin temele abordate, ci prin faptul că reprezintă produsul muncii unui comercialist și a unui penalist. În condițiile în care dispoziția normei penale face trimitere, explicit sau implicit, la noțiuni de drept economic (societar, falimentar sau fiscal), apreciem că este datoria comercialistului să participe la descifrarea sensului ipotezei, pentru că o aplicare a viziunii pur penale într-un domeniu prin excelență al dreptului privat poate duce la concluzii eronate, cu consecințe grave asupra subiecților infracțiunilor în speță. Pentru a acoperi întreaga suprafață interpretativă, aspectele de drept public trebuie, desigur, tratate cu aceeași grijă, astfel încât cititorul să își facă o idee corectă și completă despre un domeniu pe care puțini s-au încumetat să îl exploreze într-un mod interdisciplinar.

În ediția de față (a patra) comentariile infracțiunilor analizate au avut în vedere modificările aduse prin O.U.G. nr. 130/2021 (pentru infracțiunile cuprinse în Legea nr. 241/2005) și Legea nr. 265/2022 (pentru infracțiunea prevăzută de art. 2703 din Legea nr. 31/1990) iar jurisprudența a fost completată cu extrase din spețe pronunțate în perioada 2021-2022, inclusiv cu jurisprudența obligatorie.”