Editorul: ”Cartea „Drept civil. Teoria generală a obligațiilor” este în primul rând un curs universitar ce se adresează studenților și juriștilor care se pregătesc să susțină examene de intrare în profesiile juridice.
În al doilea rând, cartea este un „altfel de curs” conceput „în sens invers” față de cursurile universitare clasice. Fiecare concept este abordat pornind de la un exemplu practic, definirea, comentarea și explicarea conceptului teoretic venind în mod natural.
În fine, un alt element care este de natură să îl facă „prietenos” pentru cititori este caracterul extrem de structurat al cursului, în cuprinsul căruia se regăsesc denumirile marginale, menite să faciliteze recapitularea rapidă și fixarea vizuală a noțiunilor.”