Comercialitatea | Anca Gheorghiu

Editorul: “Una dintre problemele cu care se confrunta in prezent doctrina este aceea daca dreptul comercial a supravietuit sau nu abrogarii Codului comercial, iar in incercarea de a da un raspuns acestei probleme am urmarit evolutia in timp a institutiilor ce au fost reglementate in Codul comercial.
Reusita studiului istoric este insa conditionata de depasirea impulsului natural de a privi institutiile din trecut ca si cum ar avea profilul pe care il au astazi, si pe cele din alte sisteme de drept, ca si cum ar avea functiile pe care le au in dreptul nostru; in realitate, institutiile juridice au suferit in timp evolutii care le-au transformat, uneori esential, trasaturile, in sensul ca unele s-au modificat, altele au fost abandonate, iar altele s-au adaugat pe parcurs.
Acest demers are, astfel, avantajul de a oferi o imagine complexa asupra modului si a impulsurilor care au comandat evolutia dreptului, o evolutie pe care vointa legiuitorului, evocata indeobste ca justificare, nu o explica decat superficial; si, intrucat dreptul este o stiinta sociala, studiul lui solicita atentie nu doar pentru norma juridica, ci si pentru conditiile care i-au dat nastere, deopotriva sociale, economice sau ideologice.
Pentru acest motiv, beneficiile prezentului studiul nu se epuizeaza in raspunsul la problema existentei sau nu a dreptului comercial, ci el este util pentru insasi buna intelegere a reglementarilor actuale ale institutiilor analizate.”