Editorul: ”La mai bine de 3 ani de la ediția I, constatând că practica judiciară s-a îmbogățit cu noi soluții, am considerat necesar să oferim cititorului o ediție care să cuprindă și aceste elemente de noutate.
Lucrarea corespunde și tematicii la disciplina Drept penal. Partea specială stabilită de Institutul Național al Magistraturii sau de Uniunea Națională a Barourilor din România pentru examenele organizate pentru admiterea ori promovarea în magistratură sau de intrare în profesie.
În lucrare sunt abordate, într-o manieră structurată și detaliată, infracțiunile din tematica disciplinei Drept penal. Partea specială I, studiată în cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Lucrarea analizează conceptele pe care se sprijină textele de incriminare din tematica analizată. Această abordare ajută atât studentul, în demersul său de a înțelege caracteristicile acestor texte de incriminare, cât și practicianul, care este pus să aplice textul de incriminare unei situații juridice anume (parcă mereu ipotezele întâlnite în practica judiciară duc discuția dincolo de „exemplele de școală”). Practicienii caută de fiecare dată soluțiile la propriile spețe în literatura de specialitate. Din acest motiv, chiar dacă poate nu am reușit întotdeauna să oferim răspunsul exact la speța pentru care practicianul caută răspuns, totuși, am încercat ca prin abordarea din prezenta lucrare să oferim eventuale argumente științifice convingătoare spre o soluție justă în cazul acelor spețe care nu se încadrează într-un „exemplu de școală”.
Metoda este aceeași cu cea pe care am propus-o și în alte lucrări, respectiv, pe lângă prezentarea infracțiunilor, scopul lucrării a fost și acela de a stabili o „conexiune” mult mai bine definită între doctrină și practica judiciară, prin oferirea a cât mai multor exemple jurisprudențiale de dată recentă, care să releve orientarea jurisprudenței în problemele controversate privind aplicarea normelor de incriminare.
Ediția a II-a conține o actualizare a textelor de incriminare, prin deciziile CCR, RIL sau HP pronunțate până la data de 20 mai 2020. Cartea este îmbogățită și cu jurisprudență nepublicată având ca obiect diverse infracțiuni din tematică. Pentru unele subiecte, s-a aprofundat analiza teoretică și/sau au fost prezentate noi soluții de practică judiciară de dată recentă (de exemplu, s-a completat analiza în cazul „uciderii din culpă comise de un medic”, în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor etc.).”