Editorul: “Lucrarea este concepută în așa fel încât să ofere cititorului imaginea completă și complexă a profesioniștilor-comercianți – principalii actori – ai dreptului comercial, dar și a obligațiilor acestora, obligații care izvorăsc, în principal, din contracte, punând în lumină faptele (actele) de comerț din Codul comercial (în prezent abrogat) și modul cum au fost absorbite de actualul Cod civil.
Totodată, este important de evidențiat faptul că lucrarea se bazează pe analiza legislației, a doctrinei și jurisprudenței relevante actualizate, pe unele aspecte de drept comparat, cât și pe opinii personale, chiar critice, dar argumentate în mod științific, finalizate uneori cu propuneri „de lege ferenda”.
Complexitatea substanței dreptului comercial, ca drept specific profesioniștilor-comercianți, este tratată în cinci titluri, fiecare conținând capitole și secțiuni: Dreptul comercial în cadrul unității dreptului privat (Titlul I); Despre societăți (comerciale) (Titlul II); Teoria generală a contractului și a obligațiilor în activitatea profesioniștilor-comercianți (Titlul III); Contracte specifice activității profesioniștilor-comercianți (Titlul IV); Titlurile de credit (Titlul V).
În aceste condiții, lucrarea analizează legislația, doctrina și jurisprudența în deplină corelație cu dispozițiile Codului civil, Codului de procedură civilă și ale tuturor celorlalte reglementări incidente, fiind destinată tuturor persoanelor interesate de domeniul dreptului comercial, fie că sunt studenți, masteranzi, doctoranzi, auditori de justiție, în general teoreticieni și practicieni.
Din cuprins
- faptele (actele) de comerț de la Codul comercial la Codul civil
- profesioniștii comercianți
- fondul de comerț
- despre societăți
- societățile comerciale
- societățile pe acțiuni
- societățile cu răspundere limitată
- grupurile de interes economic și grupurile europene de interes economic
- contractul – principal izvor de obligații în activitatea profesioniștilor comercianți
- răspunderea contractuală a profesioniștilor comercianți
- contracte specifice activității profesioniștilor comercianți (de vânzare, de furnizare, de report, de societate, de asociere în participațiune, reprezentarea, de comision, de consignație, de comision, de expediție, de agenție, de intermediere, de antrepriză, de împrumut, de cont curent, bancare, de leasing, de franciză)
- titlurile de credit
Puncte forte
- analiză amplă a domeniului comercial
- vizează specificul materiei comerciale
- tratare exhaustivă a legislației incidente în materia societăților, a profesioniștilor-comercianți și a contractelor încheiate de aceștia
- interpretări și clarificări ale dezbaterilor din doctrină
- trimiteri jurisprudențiale multiple
- amplu material bibliografic
- abordează în mod extins contractele comerciale
- aspecte relevante de drept comparat.”